Naționala României, de maximum interes: câți români vor fi la meciul din Cipru

19 septembrie 2024 15:29   Fotbal internațional

Echipa națională de fotbal a României își continuă parcursul în Liga Națiunilor, acolo unde va întâlni selecționata lui Cipru, în luna octombrie, în Larnaca. Puse în vânzare, săptămâna aceasta, biletele dedicate românilor s-au epuizat imediat, fiind de așteptat să asiste la meci cel puțin 1.528 de susținători de-ai "tricolorilor".

Dacă, inițial, fuseseră puse în joc 828 de tichete, după ce acestea s-a vândut în puțin peste o oră, Federația Română de Fotbal a purtat negocieri ca numărul să fie suplimentat, ajungându-se aproape la dublarea acestuia. Astfel, nu mai puțin de 1.528 de suporteri români se vor afla în tribunele stadionului din Larnaca. Reamintim că, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 21.45, naţionala României întâlneşte Cipru, la Larnaca, în Liga Naţiunilor.

”Ca urmare a dialogului avut cu Federația de Fotbal din Cipru, FRF a reușit să suplimenteze numărul de locuri alocat suporterilor români. Astfel, alte 700 de bilete au fost puse în vânzare azi pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Cu aceste tichete, s-a ajuns la 1.528 de suporteri români în tribune, capacitatea stadionului fiind de 8.058 de locuri!”, se arată în mesajul transmis pe frf.ro. Trei zile mai târziu, pe 15 octombrie, România va întâlni Lituania, tot în deplasare, de la 21.45.

România face parte din grupa a doua în Liga C, alături de Kosovo, Lituania și Cipru. Țara noastră a câștigat deja primele două meciuri din Liga Națiunilor - scorul meciului cu Kosovo a fost 3-0, iar partida cu Lituania s-a încheiat cu 3-1. „Tricolorii” sunt, până acum, pe locul întâi în grupa doi din Liga C, urmați de Kosovo cu doar trei puncte.

Programul și rezultatele României în Liga Națiunilor

6 septembrie: Kosovo-România (0-3) 

9 septembrie: România-Lituania (3-1)12 octombrie: Cipru-România

15 octombrie: Lituania-România15 noiembrie: România-Kosovo

18 noiembrie: România-Cipru

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe