Naționala, ultimul meci din acest an: România înfruntă Cipru în Liga Națiunilor
Echipa naţională de fotbal a României joacă ultimul meci din acest an, luni, de la ora 21.45, pe Arena Naţională, când jucătorii lui Mircea Lucescu vor întâlni selecţionata Ciprului în Liga Naţiunilor, partidă transmisă de Antena1.
Pentru acest meci, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) va trebui să se descurce fără doi jucători importanți, dată fiind situația lui Dennis Man (suspendat) şi Nicolae Stanciu (accidentat).
La fel ca în meciul tur de la Larnaca, unde România s-a impus fără emoții, scor 3-0, La fel ca la duelul tur, „tricolorii” pornesc drept favoriți să câștige și duelul de pe Arena Națională. „Înainte de meci, toată lumea e în regulă. Să vedem după. Sper să fim la fel de siguri pe noi! Va fi un meci foarte greu, îmi dau seama. Vom vedea. De data asta, vom întâlni o echipă doritoare de revanşă. Acolo au fost mai relaxaţi, erau convinşi că vor câştiga meciul, dar noi am fost extrem de bine organizaţi, jucătorii au făcut ce trebuiau să facă în teren și rezultatul a fost absolut normal, 3-0”, a declarat Mircea Lucescu, înaintea duelului.
De cealaltă parte, Sofronis Avgousti (47 de ani), selecționerul Ciprului, a avut numai cuvinte de laudă la adresa „tricolorilor”: „România este cea mai bună echipă din grupă! Știm bine că vom avea o atmosferă bună la meci și tocmai asta e frumusețea fotbalului. Jucătorii noștri trebuie să se bucure de acest lucru. Trebuie să fie competitivi, să joace un fotbal bun. Noi ne vom face jocul bun, știm că echipa cu care vom juca este foarte bună din punct de vedere calitativ. Sigur, România a câștigat clar și pe merit, în tur. Vom încerca, de această dată, să fim mai competitivi. Prea multe lucruri despre România nu putem să spunem, pentru că e clar că locul 1 pe care îl ocupă, acum, România este binemeritat, iar domnul Lucescu și-a făcut treaba. Până în momentul de față, au jucat un fotbal bun, un fotbal corect, calitativ".
Marea miză pentru România în Liga Națiunilor este să încheie grupa pe primul loc, ceea ce ar putea facilita drumul spre barajul Campionatului Mondial din 2026, organizat în Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. Regulamentul prevede că la barajul turneului final de fotbal vor ajunge 16 echipe naționale din Europa, după cum urmează: 12 care vor termina pe locul doi în preliminarii și cele mai bine clasate patru reprezentative câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, dar care nu au ocupat locurile unul sau doi în grupele din preliminariile CM 2026. Deocamdată, România așteaptă un verdict din partea UEFA, în privința meciului cu Kosovo, abandonat de cea din urmă vineri seară, în minutul 90+5, pe când tabela arăta 0-0.
Programul și rezultatele României în Liga Națiunilor
6 septembrie: Kosovo-România (0-3)
9 septembrie: România-Lituania (3-1)
12 octombrie: Cipru-România (0-3)
15 octombrie: Lituania-România (1-2)
15 noiembrie: România-Kosovo (meci abandonat de cea din urmă, se așteaptă soluționarea)
18 noiembrie: România-Cipru
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!