Neymar s-a întors în ritm de samba! VIDEO
Va putea juca Neymar la capacitate maximă la Campionatul Mondial din Rusia? Răspunsul aşteptat de fanii fotbalului-spectacol a venit chiar de la brazilianul care se accidentase în martie şi nu mai evoluase deloc până duminică.
Cu 10 zile înainte de startul Campionatului Mondial din Rusia, brazilianul Neymar a dat recital chiar la primul său meci după accidentarea la degetul mic al piciorului drept care l-a lăsat trei luni în afara gazonului. În amicalul Brazilia – Croaţia (2-0), vedeta echipei franceze PSG a intrat pe teren la începutul reprizei secunde, iar în minutul 69 ne-a arătat încă o dată de ce e în stare. Primind o pasă de la Coutinho, Neymar a pornit în ritm de samba spre poarta croaţilor.
Cu şapte atingeri fine de minge, sud-americanul a hipnotizat trei fundaşi adverşi pentru ca apoi să catapulteze balonul sub bara transversală.
Un gol cum rar se vede, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui jucător care tocmai a depăşit o operaţie şi care a avut nevoie de aproximativ 100 de zile de pauză. „Pentru că era primul său meci, nu mă aşteptam la prea multe. Ce a făcut Neymar a fost cu adevărat extraordinar”, a comentat selecţionerul naţionalei Braziliei, Tite. La Mondialul din Rusia, „Selecao” va debuta la 17 iunie împotriva Elveţiei, într-o grupă din care mai fac parte Serbia şi Costa Rica.