Remiză cu șase goluri între FCSB și CFR Cluj
FCSB s-a salvat de o nouă înfrângere în fața celor de la CFR Cluj în ultimul minut al prelungirilor. Golul lui Iulian Cristea a parafat o remiză spectaculoasă, 3-3.
În meciul disputat duminică seară, pe Arena Națională, FCSB a deschis scorul în minutul 24, prin Octavian Popescu, dar până la pauză s-a văzut condusă prin ”dubla” reușită de Debeljuh, în minutele 36 și 40. Egalarea a venit din nou în minutul 71, când a înscris nou-intratul Vali Gheorghe. Fostul stelsit Chipciu a readus campioana în avantaj, în minutul 77, pentru ca fundașul bucureștenilor, Iulian Cristea, urcat în atac, să marcheze cu prețul unei accidentări la cap golul egalării în minutul 90+4.
La finalul partidei, Cristea, fundașul FCSB, a recunoscut că habar n-a avut că a marcat: ”Am o lovitură la cap, nu e grav, pentru asta muncim, să aducem puncte. Nu am văzut că a intrat mingea în poartă, colegii au sărit peste mine, eu simţeam o durere mare la cap, doar ei au sărit peste mine şi strigau că e gol. Am simţit spaţiul liber, am urcat, era ultima fază şi am zis că putem să egalăm. Ştim că CFR este o echipă bună, care primeşte greu gol. Cred că am pierdut două puncte, trebuia să câştigăm, am dominat meciul. Dacă vom continua să muncim, va fi bine. Noi am greşit, noi le-am oferit două goluri", a declarat Cristea, care a apărut la interviul de după meci cu un bandaj la cap.
La rândul său, căpitalul FCSB, Florin Tănase, a declarat: ”Şi din teren a fost un meci frumos, cu multe goluri. Din păcate am luat două goluri din faze fixe. Exact de ce ne era frică nu am scăpat. Este bine că până la urmă am reuşit să egalăm pe final şi să scoatem un punct. Primul gol al lor, cu spatele, a fost norocos. Dacă nu luam acel gol din acea fază fixă probabil altfel decurgea jocul. Este bine că am marcat trei goluri, ne dă încredere pentru meciurile ce urmează”, a spus el.
În ceea ce-i privește pe cei de la CFR Cluj, aceștia erau foarte supărați pentru că au ratat cele trei puncte. Autorul dublei, Debeljuh, a declarat: „A fost un meci bun, dar păcat că nu am câştigat. La primul gol al meu am avut noroc. Ar fi trebuit să câştigăm, am fi meritat. La orice echipă ai presiune, mai ales când vin concurenţi, mă voi lupta pentru postul meu".
Chipciu, cel care a dat senzația victoriei și care a marcat pentru prima dată în poarta fostei echipe, a fost impresionat de fanii gazdelor: ”A fost o senzaţie ciudată, aveai senzaţia că poţi să dai gol dar poţi să şi iei. Suntem puţin trişti că n-am câştigat. Prima repriză m-a surprins, a fost un joc cu ritm. Mă aşteptam să fie un joc fără ritm. Am fost puţin derutaţi că au jucat cu trei fundaşi centrali. Dar e trist că am pierdut în ultimele momente. Un egal în condiţiile astea care au fost în seara asta e cam trist. Ar fi fost cam forţat să mă bucur. Am avut parte de lucruri frumoase la Steaua, am luat trofee. Nu pot să uit asta şi este un semn de respect faţă de oamenii care lucrează aici şi faţă de suporteri, care m-au primit destul de bine. Suporterii m-au surprins, m-au primit destul de bine, mă aşteptam mă trateze mai ostil. Sincer, dacă ar fi fost vreodată întrebat de treaba asta cu Steaua şi FCSB aş fi fost de partea asta clar, dar acum pot să zic chiar mai mult datorită atmosferei din seara asta cred că asta e echipa Steaua Bucureşti”.