România joacă cu Slovacia „orfană” de selecționer. Stanciu: „Un șoc”
Doar câteva ore o mai despart pe România de partida de fotbal cu Slovacia, programată, marți, de la 21.45, pe Antena 1, duelul fiind numit și „amicalul învinselor”, dat fiind că ambele vor vedea Campionatul Mondial din vară de la televizor.
În conferința de presă susținută în vederea meciului, căpitanul primei reprezentative a țării noastre, Nicolae Stanciu (32 de ani), a vorbit despre cât de dificil a fost pentru el și coechipierii săi când, sub ochii lor, selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) a leșinat la antrenament: „A fost un şoc! Acum suntem mai bine, mai liniştiţi, ne bucurăm că e bine. Meciul cu Slovacia va fi pentru el şi toţi ne dorim să îi facem o bucurie. Ştim că şi-ar fi dorit să fie aici lângă noi, ne dorim să facem un meci bun, să-i dedicăm victoria! A fost o onoare şi o plăcere să am un antrenor ca dânsul unul dintre cei mai mari din lume, sunt norocos că am avut şansa să lucrez cu el”.
„Consider că un jucător nu are dreptul să se retragă de la naţională”
După ce România a mai consemnat o dezamăgire de pe lista lungă din ultimele aproape trei decenii, Stanciu dă asigurări că generația sa nu a apus: „La următorul Mondial o să am 37-38, deci am avut ultima şansă... Dar cât eşti în activitate, vii la naţională. Consider că un jucător nu are dreptul să se retragă de la naţională. Pot să-i înţeleg pe cei care au făcut acest lucru, dar eu nu consider că am acest drept, atât timp cât sunt în activitate şi pot ajuta. Atât timp cât reprezentăm acest tricou şi reprezentăm o ţară, nu poate fi vorba de un amical. Câ timp porţi emblema cu România, nu poţi intra pe teren şi să nu 100%. Trebuie să respectăm tricoul!”.
În absența lui Lucescu, rămas sub observație medicală, România a făcut deplasarea la Bratislava cu fostul internaţional Ionel Gane (54 de ani), „secundul” primei reprezentative - de altfel, meciul cu Slovacia era de așteptat să fie finalul mandatului lui Lucescu, însă în situația dată se prea poate ca partida din Istanbul să fie ultima din ipostaza sa de selecționer.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!