Învinsă, dar lăudată. Ce zice liderul Turciei, jucător la Inter, de România

27 martie 2026 10:10
Ultima actualizare:

Cu toate că a pierdut în fața Turciei și a ratat calificarea la Campionatul Mondial, România a fost lăudată de către liderul reprezentativei din „Țara Semilunei”, Hakan Çalhanoğlu (32 de ani), legitimat în Serie A, la Internazionale Milano. Çalhanoğlu a vorbit la superlativ despre „tricolori”, selecţionerul Mircea Lucescu (80 de ani) şi antrenorul său de la Inter, Cristi Chivu (45 de ani). 

Turcia învinge România și mai are doar un obstacol, până la Mondial (FOTO: Sportpictures)

„Nu a fost un meci uşor, ştiam că România are o echipă bună şi Mircea Lucescu ştie toţi jucătorii turci, ne-a analizat clar şi am simţit asta în timpul jocului, am simţit felul în care a pregătit meciul. Am urmărit România, e o naţională bună, cu jucători care evoluează în Serie A, precum Marin. Ofensiv am încercat să fim compacţi să nu le dăm şanse”, a punctat Çalhanoğlu, care a vorbit și despre relația apropiată pe care o are cu antrenorul român de fotbal Chivu, de la echipa sa de club: „Cristi Chivu mi-a scris deja, m-a felicitat prin mesaje, iar eu vreau să-i mulţumesc! M-a ajutat enorm când eram accidentat, mental eram la pământ, iar pentru mine este un om special, un antrenor special, aşa că sunt recunoscător pentru un astfel de antrenor. Avem o relaţie perfectă şi sunt norocos că pot juca în echipa lui, iar eu că-l am ca antrenor”. 

Kosovo, ultimul obstacol dintre Turcia și CM 2026

„Melodia «Made in Romania» a devenit faimoasă când am câştigat campionatul, am auzit-o de la fiica mea, am pus-o echipei şi a devenit faimoasă. Am respect pentru România, iar acum nu o voi pune, pentru că cealaltă echipă e România şi nu avem timp de glume. Respect România, dar pe măsură ce timpul va trece o voi asculta, pentru că îmi place, îmi dă un sentiment plăcut şi urez succes echipei României”, a conchis Çalhanoğlu. Mai departe, Turcia va juca meciul decisiv pentru CM2026 împotriva lui Kosovo, în vreme ce România va disputa o partidă amicală cu Slovacia. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe