România și-a aflat posibilele adversare de la Mondiale! Grupa e mai ușoară decât vor fi barajele

5 decembrie 2025 19:57   Fotbal internațional

Naționala României și-a aflat posibilii adversari de la Campionatul Mondial de fotbal de anul viitor. Paradoxal, grupa de la Mondiale ar fi mult mai ușoara decât barajele de calificare, pe care le vom disputa în luna martie.

Naţionala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay şi Australia. Tragerea la sorți a avut loc vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.

Problema este că pentru a ajunge să întâlnim cei trei adversari - care par măcar de nivelul nostru, dacă nu mai slabi - va trebui să trecem de două meciuri de baraj, contra unor formații mai valoroase decât a noastră. Astfel, tricolorii vor întâlni întâi Turcia, în deplasare, la 26 martie, după care, dacă vor învinge, vor juca, pe 31 martie, contra învingătoarei din meciul dintre Slovacia și Kosovo. Abia după o a doua victorie am ajunge să jucăm la Mondiale, împotriva celor trei formații decise vineri.  

Campionatul Mondial va avea 48 de echipe

Cupa Mondială, prima cu 48 de echipe, va fi găzduită de Statele Unite, Mexic şi Canada, în perioada 11 iunie-19 iulie 2026, participantele fiind împărţite în 12 grupe a câte patru echipe, din care primele două clasate se vor califica în şaisprezecimile de finală, alături de cele mai bune opt formaţii de pe locul al treilea.

Meciul de deschidere va fi cel dintre Mexic şi Africa de Sud, pe 11 iunie, pe Estadio Azteca din Ciudad de Mexico. Argentina, campioana mondială en titre, va juca primul său meci contra Algeriei, în Grupa J.

Grupa I pare singura mai puternică, fiind formată din Franţa, vicecampioana mondială, Senegal şi Norvegia. În rest, grupele sunt diluate rău, astfel că vom avea meciuri care vor demonstra cât de mult rău s-a putut face fotbalului după diluarea aceasta îngrozitoare a competiției, la care ajung acum 48 de naționale! 

Componenţa grupelor Campionatului Mondial

Grupa A: Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, UEFA Play-off D

Grupa B: Canada, UEFA Play-off A, Qatar, Elveţia

Grupa C: Brazilia, Maroc, Haiti, Scoţia

Grupa D: SUA, Paraguay, Australia, UEFA Play-off C (posibil România)

Grupa E: Germania, Curacao, Cote d'Ivoire, Ecuador

Grupa F: Olanda, Japonia, UEFA Play-off B, Tunisia

Grupa G: Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă

Grupa H: Spania, Insulele Capului Verde, Arabia Saudită, Uruguay

Grupa I: Franţa, Senegal, FIFA Play-off 2, Norvegia

Grupa J: Argentina, Algeria, Austria, Iordania

Grupa K: Portugalia, FIFA Play-off 1, Uzbekistan, Columbia

Grupa L: Anglia, Croaţia, Ghana, Panama.

Meciurile de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial

UEFA Play-off A: Ţara Galilor/Bosnia-Herţegovina - Italia/Irlanda de Nord

UEFA Play-off B: Ucraina/Suedia - Polonia/Albania

UEFA Play-off C: Slovacia/Kosovo - Turcia/România

UEFA Play-off D: Cehia/Irlanda - Danemarca/Macedonia de Nord

FIFA Play-off 1: RD Congo - Noua Caledonie/Jamaica

FIFA Play-off 2: Irak - Bolivia/Surinam  

Mai multe