Situație ilară în Franța: hoții au furat cadourile copiilor de la un club de fotbal
O situație ieșită din comun s-a petrecut în Franța, acolo unde sediul unui clubul de fotbal a fost spart, câțiva hoți plecând cu toate cadourile de Crăciun destinate copiilor legitimaţi la echipă FC Belvès.
Miercuri, angajaţii clubului de fotbal FC Belvès, comună din departamentul Dordogne, au avut neplăcuta surpriză să constate că sediul organizaţiei a fost „călcat” de infractori, care au plecat cu televizoare, băuturi, dar şi cu toate cadourile destinate celor aproximativ 20 de copii legitimaţi la echipă. Echipa franceză pregătise un eveniment de Crăciun, acolo unde tinerii jucători urmau să fie chemați pentru a primi cadourile, printre care tricourile şi treningurile inscripţionate, asigurate de sponsorii clubului.
Cornélia Simon, preşedintele grupării locale, a apărut la radioul local, unde a făcut un apel disperat către hoţi: „Îi rugăm pe spărgători: aduceţi înapoi cadourile! Doare foarte tare, trebuia să dăm cadourile copiilor, miercuri, dar vor fi nişte copii care nu îşi vor putea primi darurile”. În paralel, clubul a anunţat că va achiziționa, totuși, echipamentul pentru cei 20 de copii pe cheltuiala proprie, pentru a rezolva parțial problema.
Cluburi de fotbal jefuite, o situație recurentă în Franța
Situația nu este deloc una izolată, dat fiind că echipa franceză a mai fost victima unui furt, în vara acestui an, în luna iunie. Atunci, o plângere a fost depusă la Jandarmerie, în urma acestui nou incident. De altfel, și alte cluburi de fotbal din Franța au fost ținta hoților, în această perioadă - sediul stadionului municipal din Vion, din regiunea Sarthe, a fost jefuit, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2024. „Au forțat ușile pentru a intra. Au furat tot stocul de băuturi, mașina de hot dog, extinctoare și 30 de euro în numerar. Nu lăsăm niciodată sume mari de bani. Chiar nu înțeleg. Este trist să ne facă asta”, a declarat Julien Hayward, președintele US Vion.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!