Trei ceremonii de deschidere. Ce surprize mai aduce Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de fotbal a dat startul numărătorii inverse, urmând ca turneul final să înceapă, joi, programul prevăzând nu una, ci trei ceremonii de deschidere. Cea mai mare ediţie de Cupă Mondială va alinia la start 48 de echipe, urmând să se joace un total de 104 meciuri în 16 oraşe, din trei ţări - Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. Competiția se va desfășura în perioada 11 iunie-19 iulie.
Cel dintâi meci al CM 2026 le va aduce față în față pe selecționata din Mexic și cea din Africa de Sud, care se vor duela, joi, de la ora 22.00, în Ciudad de México, partida televizată de Antena 1, programul întregului turneu CM2026 fiind disponibil aici. Cu jumătate de ceas înainte de primul meci, de la ora 20.30, va avea loc prima ceremonie a competiției, pe Estadio Banorte, unde „cap de afiş” vor fi Shakira şi Burna Boy, care vor interpreta pentru prima dată live melodia oficială a Cupei Mondiale, intitulată „Dai Dai”. Totodată, trupa mexicană Mana va cânta alături de Alejandro Fernández şi J. Balvin, dar şi de Belinda, Danny Ocean, Lila Downs, Los Ángeles Azules şi Tyla.
Fiecare spectacol va dura o oră și jumătate
Inedit este faptul că vor exista și alte două ceremonii pentru celelalte naţiuni gazdă, o zi mai târziu, când Canada şi S.U.A. îşi vor juca primele meciuri din grupă împotriva reprezentativei Bosnia şi Herţegovina, respectiv Paraguay.
Celebrarea Canadei va avea loc vineri, 12 iunie, pe BMO Field din Toronto, unde Jessie Reyez şi Elyanna vor cânta, iar Michael Bublé va fi invitat de onoare, lista fiind întregită de Nora Fatehi, Alanis Morissette, Alessia Cara, William Prince, DJ Sanjoy şi Vegedream. Tot vineri, la Los Angeles, în California, SUA va avea pe scenă, la stadionul SoFi din Inglewood, nume cu rezonanță, precum Katy Perry, Future şi Tyla, dar și trupa K-pop Blackpink, Anitta şi Rema. Fiecare dintre cele trei ceremonii va începe cu 90 de minute înainte de meciul de deschidere al naţiunii gazdă.