Urmările jignirilor șocante despre Mbappé: a fost deschisă o anchetă
După declarațiile unei senatoare paraguayane, pe numele său Celeste Amarilla, care au șocat o lume întreagă, Parchetul din Paris a intervenit și a deschis o anchetă pentru jignire publică şi incitare la ură. Reamintim cum Kylian Mbappé (27 de ani) a fost ținta unor jigniri de neconceput, după eliminarea lui Paraguay de către Franța sa la CM 2026.
În urma unei plângeri depuse de Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) către Centrul Naţional de Combatere a Urii Online, „Parchetul din Paris a deschis imediat o anchetă”, în special „pentru injurie publică agravată de faptul că a fost pronunţată pe motivul originii, etniei, naţionalităţii, rasei sau religiei, reale sau presupuse, a victimei", se arată într-un comunicat.
Reacția lui Mbappé și a oficialilor din fotbal
„Un idiot care nici măcar nu a învăţat să scrie, care în loc de lapte matern sugea cocos şi pentru care cel mai inteligent lucru pe care l-a auzit vreodată sunt cimpanzeii”, a scris în mediul online, printre altele, membra Partidului Liberal Radical Autentic, care îl calificase anterior pe căpitanul echipei naţionale franceze de la CM2026 drept „un camerunez colonizat, care se preface cu toată convingerea că este francez, răzbunător, nou-îmbogăţit, arogant şi urât”.
„Ieșirea” uluitoare a senatoarei n-a rămas fără ecou, însuși Mbappé oferind replica, însă una civilizată și asumată: „Sunteţi o femeie demnă de dispreţ şi nedemnă de funcţia pe care o ocupaţi. Din cauza nesăbuinţei şi a rasismului dumneavoastră fără reţineri, întreaga lume a uitat deja parcursul şi efortul istoric pe care jucătorii dumneavoastră l-au depus în timpul acestei Cupe Mondiale, pentru a face loc unei doamne incompetente care oferă cea mai proastă imagine posibilă a ţării sale. Nu voi permite niciodată unor oameni ca ea să-şi răspândească ura şi rasismul în întreaga lume”.
Pe lista celor care au reacționat, condamnând jignirile uluitoare, și-a făcut loc și preşedintele FIFA, Gianni Infantino (56 de ani), altminteri deloc „imun” la presiuni politice și în mijlocul unui scandal, după ce a decis crearea unui precedent periculos și a anulat un cartonaș roșu la Campionatul Mondial, conducătorul forului punctând cum „condamnă”, de asemenea, „fără echivoc” declaraţiile făcute: „Trebuie să luptăm împotriva rasismului şi să-l eradicăm împreună”.