Naționala, vești bune. Cum ar putea arăta grupa din preliminariile CM 2026

23 noiembrie 2024 7:19   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Echipa naționala de fotbal a României speră din ce în ce mai mult la Campionatul Mondial de peste doi ani, selecționata lui Mircea Lucescu (79 de ani) fiind repartizată într-o grupă de cinci echipe în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026, urmând ca tragerea la sorți să aibă loc pe 13 decembrie.

„Tricolorii” trag nădejde să aibă o grupă accesibilă  drumul către CM 2026 din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Dat fiind faptul că 24 de echipe nu vor putea evolua în calificările pentru CM2026, în martie anul viitor, când sunt programate sferturile de finală din Liga Națiunilor și play-off-urile de promovare/retrogradare, vor exista câteva restricții la tragerea la sorți pentru preliminarii: astfel, din prima urnă valorică, cele mai mari șanse de a ajunge în grupe de câte cinci le au Anglia, Elveția, Belgia și Austria. În schimb, Franța, Spania, Portugalia și Germania vor fi, cel mai probabil, repartizate în grupe de patru formații.

Cu cine poate pica România 

Concret, printre adversarele României se pot număra una dintre Albania, Macedonia de Nord, Finlanda, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Israel (din urna trei), una dintre Luxemburg, Belarus, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia și Lituania, (din urna patru) și una dintre Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein și San Marino (din urna cinci).
Astfel, o variantă ar fi ca fotbaliștii lui Mircea Lucescu să ajungă într-o grupă cu Elveția, Muntenegru, Insulele Feroe și San Marino, caz în care „tricolorii” s-ar putea gândi chiar la primul loc. Reamintim că România a încheiat pe primul loc grupa sa din Liga Națiunilor, bifând victorii pe linie și obținând maximum de puncte posibile.

Programul și rezultatele României în Liga Națiunilor

6 septembrie: Kosovo-România (0-3) 
9 septembrie: România-Lituania (3-1)
12 octombrie: Cipru-România (0-3)
15 octombrie: Lituania-România (1-2)
15 noiembrie: România-Kosovo (3-0 la „masa verde”)
18 noiembrie: România-Cipru (4-1)

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe