Victorie pentru România. „Tricolorii” câștigă la „masa verde” meciul cu Kosovo

20 noiembrie 2024 15:00   Fotbal internațional

Echipa națională de fotbal a României încheie anul cu victorii pe linie în Liga Națiunilor, după ce UEFA a dat verdictul, miercuri, în privința meciului cu Kosovo. În contextul în care cea din urmă a abandonat partida, în minutul 90+5, la 0-0, forul european a decis ca selecționata lui Mircea Lucescu să câștige duelul „la masa verde”. Decizia poate fi, însă, atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

„Se declară meciul din Liga Națiunilor dintre România și Kosovo dintre România și Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, ca fiind pierdut de către Federația de Fotbal din Kosovo, pentru că partidă nu a fost jucată în totalitate”, se arată în decizia UEFA.  

Țara noastră, amendată cu 127.000 de euro, Kosovo doar 6.000

Dincolo de succesul în fața lui Kosovo, România are, însă, parte de o serie de sancțiuni: țara noastră va juca un meci fără spectatori, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. De asemenea, către Federația Română de Fotbal au fost emise nu mai puțin de șapte amenzi, în valoare totală de 127.000 de euro: 50.000 de euro pentru comportament considerat rasist sau discriminatoriu dinspre spectatori, 30.000 de euro pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare catalogate drept nepotrivite pentru un eveniment sportiv, 9.000 de euro pentru aruncarea cu obiecte către teren, 4.500 de euro pentru aprinderea de torțe și fumigene, 8.000 de euro pentru utilizarea laserelor, 12.500 de euro pentru provocarea unei tulburări în timpul imnurilor naționale și 14.000 de euro pentru blocarea căilor publice. Comparativ, Federația de Fotbal din Kosovo a primit o amendă de 6.000 de euro pentru comportamentul jucătorilor săi.
În urma victoriei în fața lui Kosovo, România încheie grupa sa din Liga Națiunilor ca lider, cu maximum de puncte posibile, 18, fiind sigură că va face parte din urna a doua la tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, tragere programată pe 13 decembrie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe