Pe Lucescu l-au lăsat nervii: «Oameni proşti!»

18 mai 2017 20:05   Sport
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu (71 de ani) pare să nu mai facă faţă presiunii existente la cel mai înalt nivel. După meciul câştigat de Zenit cu FC Krasnodar (1-0), „Il Luce” a folosit cuvinte urâte la adresa ziariştilor.

Finalul de sezon din Rusia e unul de coşmar pentru experimentatul tehnician român, care e pe cale să rateze cu Zenit toate obiectivele propuse iniţial, inclusiv clasarea pe locul secund, echivalent cu calificarea în preliminariile Ligii Campionilor. Cu o etapă înainte rămasă de disputat, gruparea antrenată de Lucescu e pe locul trei, la un punct în spatele celor de la ŢSKA Moscova, fiind greu de crezut că ultima rundă va aduce o răsturnare de situaţie. În aceste condiţii, românul a devenit extrem de irascibil, lucru pe care l-a dovedit din plin la finalul partidei cu FC Krasnodar de miercuri seară.

Deşi echipa sa a câştigat, Mircea Lucescu a simţit că e încolţit de ziarişti şi a pus capăt brusc conferinţei de presă, ridicându-se de la masă şi scrâşnind printre dinţi „stupid people” (oameni proşti, în limba engleză). Supărarea sa e inexplicabilă, ţinând cont că lui Lucescu i s-a cerut să comenteze prestaţia atacantului Kokorin, acesta fiind momentul în care antrenorul lui Zenit a cedat nervos. Reacţia lui Mircea Lucescu n-a trecut neobservată, inclusiv oficiali ai Federaţiei de la Moscova cerând imperativ o sancţiune pentru limbaj neadecvat. Astfel, nu-i exclus ca tehnicianul român să nu poată sta pe banca lui Zenit duminică, în ultima etapă, pe terenul lui Lokomotiv. Cum şansele ca Lucescu să continue la Sankt-Petersburg sunt aproape nule, ar fi o despărţire urâtă între cele două părţi.

Şi memoria îi joacă feste

În timpul conferinţei de presă, Lucescu a insistat asupra faptului că va termina un campionat pe locul trei pentru prima dată în ultimii 20 de ani. „Il Luce” a uitat însă de sezonul 2003-2004, când se afla la cârma turcilor de la Beşiktaş şi a terminat tot pe trei.

Mai multe