Simona a avut doar 11 zile libere în 2015!

24 martie 2015 21:01   Sport
Ultima actualizare:

Marii campioni sunt iubiţi, dar şi invidiaţi de milioanele de fani din întreaga lume. Aceştia văd doar strălucirea trofeelor sau banii câştigaţi de sportivii de top, dar nu şi sacrificiile pe care sunt nevoiţi să le facă aceştia pentru a ajunge la asemenea performanţe.

Simona Halep, cea mai valoroasă sportivă a României în acest moment, nu face excepţie. Anul acesta, ea a cucerit trei titluri din patru turnee disputate (Shenzhen, Dubai şi Indian Wells), ajungând şi în sferturile de finală la Australian Open. Acest tur de forţă a avut urmări atât pozitive cât şi negative. La plusuri trebuie trecute cele 20 de meciuri câştigate, care i-au adus nu mai puţin de 2.610 puncte, cu care conduce în clasamentul pentru Turneul Campioanelor. De asemenea, i-au adus şi 1.754.871 de dolari, sumă cu care e a doua în clasamentul câştigurilor pe 2015. În plus, Simona a pus umărul la calificarea echipei de Fed Cup a României în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială I.

Românca a câştigat trei titluri în acest sezon

Toate acestea nu s-au obţinut fără sacrificii personale din partea jucătoarei noastre. Plecată mai tot timpul de acasă, ea nu a mai avut practic timp pentru ea. Căci, dacă socotim zilele în care a fost plecată la competiţii, dar şi cele în care s-a antrenat, acasă, rezultă că Simona a avut doar 11 zile libere de la începutul acestui an! Iar de la 1 ianuarie până azi s-au scurs 83 de zile!

Practic, pentru Halep sezonul a început la 29 decembrie, pentru că atunci a plecat spre Shenzhen, primul turneu al anului. A revenit în România după aproape o lună, pe 28 ianuarie. Atunci a fost prima dată când a avut câteva zile libere, ea revenind la antrenamente abia la 3 februarie, la Galaţi, acolo unde s-a pregătit alături de echipa de Fed Cup. 

După calificarea României, ea a avut doar o zi liberă, cea de luni, căci marţi, pe 10 februarie, a participat la semnarea unui parteneriat. Apoi, a revenit la antrenamente, deoarece pe 13 februarie a plecat spre Dubai. A revenit pe 24 februarie în ţară şi, pentru că a avut nevoie de câteva zile de pauză - mai ales că era şi accidentată la coaste - a plecat din România. A revenit la antrenamente pe 2 martie, acolo unde a pregătit participarea la Indian Wells, spre care a plecat pe 7. Deci, dacă stăm şi calculăm, vedem că Simona a avut doar 11 zile de pauză din 83 câte au trecut de la începutul anului.

Un sacrificiu mare, pe care nu foarte multă lume îl poate face, dar care a meritat pe deplin.

"La Miami voi vedea cum voi sărbători victoria de la Indian Wells. Cu siguranţă voi avea câteva zile fără meciuri. Am nevoie de odihnă", a declarat Simona Halep.

Halep poate urca pe locul 2 după Miami

Campioană la Indian Wells, Simona Halep poate reveni pe poziţia a doua a clasamentului mondial la finalul Miami Open. Pentru aceasta e nevoie ca două condiţii să fie îndeplinite. Mai întâi, ea trebuie să câştige titlul ceea ce, la forma pe care o arată, nu ar fi aşa de greu. Însă această performanţă nu e de ajuns. Pentru a ajunge pe locul secund, Simona trebuie însă să fie ajutată puţin şi de Maria Sharapova. Aceasta trebuie să părăsească turneul cel mai târziu în faza sferturilor. O calificare în semifinale a favoritei 2 a competiţiei americane ar însemna menţinerea ei pe locul doi în clasament.

La Miami Open 2015, Simona Halep şi Maria Sharapova sunt calificate direct în turul secund. Adică vor debuta joi sau vineri, fiecare în altă zi, pentru că sunt pe jumătăţi diferite de tablou. Simona va juca primul meci la turneul american contra învingătoarei dintre Nicole Vaidisova şi o jucătoare venită din calificări. Poate aceasta era chiar Alexandra Dulgheru, care s-a calificat ieri pe tabloul principal.

După terminarea turneului de la Miami, Simona Halep ar trebui să participe la barajul de promovare în Grupa Mondială a Fed Cup. Totuşi, prezenţa ei în echipă este incertă tocmai din cauza programului încărcat pe care l-a avut până acum jucătoarea noastră. O decizie va fi luată săptămâna viitoare.

Mai multe