Un tânăr fără adăpost a impresionat juriul «X Factor», dar a dispărut după ce a fost acceptat - VIDEO
Robbie Hance, un tânăr ce locuieşte pe străzi de peste şase ani, a impresionat până la lacrimi juriul emisiunii "X Factor" din Marea Britanie.
Hance, în vârstă de 26 de ani, a cântat la chitara acustică piesa "Coconut Skins", de Damien Rice, şi a făcut-o impecabil. Tânăr a mărturisit că a fost dintotdeauna pasionat de muzică şi că a fost dat în grija statului de când avea 13 ani.
Pentru că nu dorea să fie o povară pentru familiile ce-l luau în grijă, Robbie a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini şi să locuiască pe străzi.
"Cânt de când mă ştiu. Nu cred că mai fac ceva în viaţa mea cu atâta pasiune. Această competiţie este, evident, un lucru important. Ar putea să-mi schimbe viaţa", a spus el la preselecţiile emisiunii.
Din păcate, deşi a intrat prin unanimitate de voturi în etapa următoare, tânărul nu a mai venit la emisiune şi este de negăsit.
"Dacă nu dăm de el sau nu ne contactează până săptămâna viitoare va trebui să îl excludem din competiţie, şi ar fi o tragedie", a declarat un membru al emisiunii, îngrijorat de dispariţia concurentului.
Vezi mai jos VIDEO cu prestaţia tânărului ce locuieşte pe străzi