4 bunici schimbă scutece pentru bebeluşul Antoniei EXCLUSIV
Unde-s mulţi puterea creşte, bebeluşul “înfloreşte”. Pe asta mizează părinţii îndrăgostiţilor Alex Velea şi Antonia, care şi-au unit forţele şi îşi cresc nepoţelul cu rândul, în schimburi.
Pe 27 decembrie viaţa li s-a schimbat la 180 de grade, după ce a venit pe lume micuţul Dominic. Alex Velea (30 de ani) şi Antonia (25 de ani) sunt părinţi grijulii, dar cum cariera merge înainte, ei au avut nevoie şi de ajutoare. Nu au apelat la bone, ci la familie, aşa că Ion şi Constantina Velea, părinţii lui Alex Velea, au venit de la Craiova, la Bucureşti, pentru a se ocupa de nepoţel. Fotoreporterii Click! i-au surprins de nenumărate ori în apartamentul de pe Nerva Traian, acolo unde fiul lor a locuit cu prima nevastă, Ana.
Ei nu sunt singuri însă la schimbat de scutece, căci îi secondează şi părinţii Antoniei, Denise şi Mihai Iacobescu (tatăl ei adoptiv), care deşi sunt despărţiţi au rămas în relaţii bune. “Eu sunt mereu acasă cu Dominic, dar atunci când am repetiţii nu am cum să-l iau cu mine şi stă cu bunicii lui. Când va mai creşte, îl vom lua cu noi să ne vadă pe scenă”, a declarat Antonia pentru Click!
Alex Velea şi Antonia cântă duminică la Sala Palatului
Au mai rămas două zile până la marele concert pe care Antonia şi Alex Velea l-au pregătit la Sala Palatului, de la ora 19.30. “Pe scenă vor mai urca Smiley, Cabron, Puya, Don Baxter şi Holograf. Le mulţumim tuturor că au acceptat să ne fie alături”, ne-a mai spus Antonia.