Adrian Minune a petrecut Paștele la amantă
Pofta inimii a câştigat teren chiar şi în zi de sărbătoare. Adrian Minune şi-a lăsat, preţ de câteva ore, nevasta şi copiii şi a dat fuga la amantă. Totul s-ar fi întâmplat chiar în prima zi de Paşte, atunci când manelistul ar fi trebuit să se adune, alături de familie, în jurul mesei.
Potrivit emisiunii Tv "Focus Magazin", Oana Stancu este femeia care i-a furat inima, încă de acum câţiva ani şi, de atunci, cântăreţul se împarte între nevastă şi amantă. "A venit la vechea lui prietenă. Vine mai mereu aici. Îşi lasă maşina în faţă, urcă la ea, stă câteva ore, apoi pleacă. Ea locuieşte singură aici", a mărturisit o vecină a tinerei.
Cei doi amorezi au mai fost suprinşi de paparazzi şi la malul mării, acolo unde Adrian şi focoasa brunetă au încins şezlongurile. Manelistul recunoaşte că mai calcă strâmb. "Rămâne vorba între noi, mai greşesc! Multumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o nevastă cuminte. Eu sunt acelaşi om modest, sunt doar Adrian, născut la Bucureşti, crescut la Ştefăneşti, bărbatul lui Cati. Pe primul loc în viaţa mea este familia. Am făcut cele mai mari păcate în viaţa mea." declara Adrian.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!