Bianca Drăgușanu nu mai vrea scandaluri! S-a făcut femeie de afaceri

3 martie 2016 0:16   Vedete
Ultima actualizare:

Bianca Drăgușanu vrea să-și îmbunătățească imaginea și să lase în spate scandalurile în care a fost implicată de-a lungul anilor. S-a făcut femeie de afaceri și își dorește foarte tare un copil cu Victor Slav.

Scandaluri peste scandaluri, relaţii controversate şi un chip ajustat cu bisturiul: aşa a devenit Bianca Drăguşanu cunoscută în showbizul autohton. Acum, însă, ea vrea să iasă în evidenţă prin roadele muncii și croieşte de zor rochiţe pentru domnişoarele care vor să-i semene.

“Sunt foarte fericită că munca mea a început să vorbească despre mine. Cred că am cea mai mare satisfacţie şi cea mai mare realizare până în momentul de faţă.” Bianca se implică activ în procesul creării propriu-zise a rochiilor comercializate: “Marea majoritate sunt accesorizate de mine, cusute perluţele, cusute aceste cureluşe, dantela aleasă personal, e o chestie la care am participat trup şi suflet”, a spus Bianca despre afacerea sa pentru cei de la "Focus Magazin".

“Îmi doresc o fetiță”

Deși căsnicia cu Victor Slav a durat doar șase luni, Bianca și fostul băiat de la meteo și-au găsit calea unul spre celălalt. Mai mult, vedetele își doresc să fie părinți cât mai curând cu putință. Cu privire la o posibilă sarcină, fosta asistentă a lui Capatos a declarat: “Se zvonesc multe lucruri, deocamdată suntem în stadiul de aşteptare, să vedem! Ne dorim mult! Îmi doresc o fetiță. Văd o mini me şi îmbrăcate amândouă la fel.”

Mai multe