Bianca: «Lore are cel mai sexy fund!»
Blondele lui Capatos au făcut pace! După ce a pierdut postul de asistentă de la “Un show păcătos” în favoarea Biancăi Drăguşanu, Loredana Chivu a lăsat ranchiuna.
Scaunul de asistentă la show-ul lui Dan Capatos a fost de-a lungul timpului disputat de o droaie de frumuseţi autohtone. Ramona Gabor, Oana Oprea alias Eva Kent şi Loredana Chivu s-au perindat până acum prin studioul de la “Un show păcătos”, însă nici una nu l-a convins pe exigentul Capatos să o păstreze mai mult de un sezon.
Loredana Chivu a aflat şi ea cu stupoare, acum două săptămâni, că în locul ei a fost preferată iubita lui Cătălin Botezatu, Bianca Drăguşanu. Chiar dacă cei din Antenă nu s-au deranjat să o anunţe din timp de această schimbare, Loredana nu i-a purtat ranchiună Biancăi.
Mai mult, cele două blonde au realizat săptămâna trecută un pictorial sexy pentru o firmă de îmbrăcăminte. Fetele s-au împrieteni cu acest prilej şi s-au admirat reciproc.
“Pot spune că Loredana are cel mai sexy fund pe care l-am văzut până acum!”, a declarat Bianca pentru Click! La rândul ei, Loredana a remarcat la blonda lui Botezatu în special ochii: “Nu am mai văzut aşa culoare. Mi-a plăcut foarte mult”.