Bianca şi Victor, mini-vacanţă la Londra. Vlădău spune tot

16 septembrie 2015 0:16   Vedete
Ultima actualizare:

Bogdan Vlădău a fost într-o mini vacanţă la Londra şi nu singur. A fost însoţit de mama lui, dar şi de un cuplu controversat din showbiz-ul românesc: Victor Slav şi Bianca Drăguşanu.

Bogdan a venit în platoul emisiunii Click!, de la Prima TV, şi a povestit că cei doi au avut un hotel separat, în centrul Londrei, în timp ce el şi mama lui au stat mai spre periferie. 

"Am fost la Londra, patru zile, m-am dus pentru un concert şi s-a mai lungit. Am fost cu mama mea şi a venit şi Victor. Însoţit. A venit cu Bianca. Ei s-au mutat la un alt hotel, mai în centru. Eu am stat mai spre ieşirea oraşului", a spus Vlădău.

Fostul Burlac a mai dezvăluit că a fost la shopping cu mama lui, care a fost pentru prima oară în capitala Regatului Unit.  

"Am mers unde se duce oricine când merge la Londra. Mama a fost pentru prima oară la Londra. Am cheltuit câteva mii de euro. Eu am stat şi în Tokyo un an de zile, e mai scump. Dar ei au salarii mai mari", a adăugat Bogdan.

Întrebat de ce iubita lui nu a fost cu el, Vlădău a explicat că "Gina e în China. E greu la distanţă, dar mai faci şi sacrificii. Merită. S-ar putea să merg şi eu".

Mai multe