Ce s-a ales de trupa Gaz pe Foc. Unul dintre componenţi, închis pentru trafic de influenţă VIDEO EXCLUSIV

11 martie 2015 0:44   Vedete
Ultima actualizare:

Membrii Gaz pe Foc retrăiesc din amintirile faimei de altădată! Alin, Paul, Lucian, şi Andrei, cei patru băieţi care au înfiinţat trupa, au ajuns să vorbească doar de sărbători! De vină sunt joburile lor în domenii diferite. Andrei Roşu, unul dintre membrii fondatori care a părăsit primul trupa, a ajuns să lucreze într-o multinaţională! Iar muzica a rămas doar o pasiune!

După ce a ales o carieră solo, apoi şi-a încercat norocul ca actor de telenovele, Lucian Viziru a lăsat lumina reflectoarelor pentru terenul de tenis! Sportul alb l-a atras mai tare pe fostul artist, care de câţiva ani este profesor în mânuirea rachetei.  Atunci când nu este la birou, Andrei Roşu aleargă la maraton, parcurgând până acum 25.000 de kilometri. A ajuns chiar şi pe vârful Everest şi şi-a propus ca până la 42 de ani să fugă în jurul pământului.

Singurul care a rămas fidel muzicii este Paul Panait, care de-a lungul timpul a încercat să resusciteze trupa Gaz pe Foc în diferite formule! Şi nici acum nu renunţă la prima lui dragoste, chiar dacă cel cu care voia să reîntregească trupa a fost arestat!

"Aşa am înţeles din surse apropiate, din familia lui, că undeva în aprilie- mai va ieşi, va fi liber", a spus Paul Panait într-o intervenţie telefonică la emisiunea Click!, difuzată zilnic de luni până joi, de la 22.30, la Prima Tv.  

Alin Lupşa, cel de-al patrulea membru fondator Gaz pe Foc a fost condamnat la doi ani de închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influenţă.

Mai multe