Ce spune Irina Columbeanu despre Monica Gabor
Irinel Columbeanu se topeşte de dragul fiicei sale, Irinuca. La opt ani, micuţa are o minte brici, iar milionarul de la Izvorani îi face toate poftele moştenitoarei sale. De aproape patru ani, de când Irinuca a fost încredinţată de instanţă tatălui ei, Irinel Columbeanu se ocupă personal de educaţia fiicei sale, care locuieşte cu el la moşia de la Izvorani.
Irinuca nu se dă în vânt prea tare după parcurile de joacă pentru copii, ci mai degrabă după sala de teatru, unde tatăl ei o duce ori de câte ori are ocazia. Irinucăi îi place teatrul la nebunie, căci moştenitoarea imperiului Columbeanu are inclinaţii artistice. Este un fel de micuţa Picasso. Irinuca a avut deja prima ei expoziţie de tablouri, iar acestea s-au vândut pe bani frumoşi.
Ea a povestit, pentru reporterii emisiunii "Focus Magazin" de la Prima TV, că nu mai pictează acum pentru că nu mai are loc unde să ţină tablourile: "Numai fac, dar o să mă întorc. Până acum am găsit teatrul şi mai găsim noi ceva".
Chiar dacă tatăl ei îi face toate poftele şi are grijă ca Irinucăi să nu-i lipsească absolut nimic, cea mică are totuşi un of. Nu şi-a mai văzut mama, pe Monica Gabor, din vară. Monica este plecată de aproape patru ani în America, unde locuieşte împreună cu iubitul ei, milionarul chinez Mr Pink.
La sfârşitul lunii iulie, Monica a venit în vacanţă în România împreună cu sora ei, Ramona. Cele două au luat-o pe Irinuca şi au dus-o la Mamaia, unde au petrecut o săptămână de vis.
Întrebată dacă vorbeşte des cu mama ei, Irinuca a spus că da şi că Monica îi spune că o iubeşte: "Mi-e foarte dor de ea. Nu ştiu exact când o să o văd".