Concertele toamnei la București! Ce spectacole au pregătit cei mai tari artiști de la noi și nu numai

13 septembrie 2018 17:23   Vedete
Ultima actualizare:

Toamna vine cu surprize plăcute pentru iubitorii muzicii. Artiști autohtoni de renume, dar și de peste hotare se pregătesc să susțină la București recitaluri de senzație, care mai de care mai inedite. Iată super concertele toamnei!

Bucureștenii îl pot vedea gratis pe reputatul naist, Gheorghe Zamfir, care va susține un concert extraordinar vineri, 21 septembrie, în Piața Constituției în cadrul Zilelor București. Iar celebrul Rod Stewart revine toamna aceasta în România, la 23 de ani de la ultima sa vizită în țara noastră.

Veteranul muzicii rock va concerta în Piața Constituției tot de Zilele Bucureștiului 2018. Evenimentul va avea loc pe 23 septembrie și va fi deschis de trupa Vunk.

Și Goran Bregovic și Wedding and Funeral Orchestra revin la București.

Ei vor concerta la Arenele Romane, pe data de 29 septembrie 2017, începând cu ora 20:00. Biletele au următoarele prețuri:

- earlybird: 199 lei categoria A, 109 lei categoria B, 69 lei categoria C pana pe 15 iunie- presale: 229 Lei categoria A, 129 Lei categoria B, 79 Lei categoria C - in ziua concertului: 239 Lei categoria A, 149 Lei categoria B, 100 Lei categoria C.

Holograf sărbătorește 40 de ani de carieră pe data de 10 octombrie la Sala Palatului din București cu un concert intitulat ”Hall of Fame”.

Cei care doresc să-i revadă pe membri trupei Holograf pot achiziționa bilete la preț de 249 lei la categoria VIP, apoi 179 lei la categoria 1, 1489 lei la categoria 2, 119 la categoria 3 și 89 lei la categoria 4.

Delia revine cu un nou concept de show, numit ”Acadelia”, constituit din trei concerte ce vor avea loc pe 14, 15 și 16 noiembrie 2018 la Sala Palatului.

Cel mai mare preț al biletului la concertul său este de 390 lei la categoria VIP, apoi Categoria I - 250 lei, Categoria II - 190 lei, Categoria III - 120 lei, Categoria IV - 80 lei. Ultima surpriză este Meet & Greet - 190 lei (este obligatoriu pentru accesul la sesiunea de meet & greet ca participanții să aibă achiziționat și un bilet la unul din concertele Acadelia. Pe lângă accesul la meet & greet, cumpărătorii acestei categorii de preț primesc și un CD, tricou Acadelia Limited Edition și poză cu autograf).

Pe Brenciu îl vezi la Sala Palatului

Horia Brenciu pregătește un spectacol muzical la Sala Palatului pe 7,8 și 9 decembrie prin care sărbătorește 25 de ani de carieră.

Prețul biletelor la concerte este următorul: la VIP-200 lei, Categoria 1 -150 lei , Categoria 2 - 100 lei, iar la Categoria 3 - 60 lei.

Tot în decembrie revine și Ștefan Bănică cu un concert extraordinar de Crăciun, în zilele de 14, 15 & 16 decembrie. Artistul are o tradiție de 17 ani neîntreruptă de concerte. Iată prețul biletelor:  categoria VIP - 200 lei , Categoria I -150 lei, Categoria II - 100 lei  și Categoria III - 60 lei.  

E mare petrecere la Berăria H! În seara asta cântă Holograf

Și în acest weekend distracția e în toi! La Berăria H se anunță petrecere mare. S-au împlinit patru ani de la deschidere și vor veni să întrețină atmosfera Delia, Holograf și trupa Paraziții.

În seara aceasta de la ora 22.00, pe scena va urca Holograf. Trupa a cântat de altfel și la concertul de inaugurare din 2014.

Mâine, 14 septembrie, urmează Delia. Aceasta va susține primul său concert din această toamnă.

Iar sâmbătă,15 septembrie, este rândul celor de la Paraziții să încingă scena cu încă o dublă aniversare legendară, 24 de ani de la înființarea trupei.

“Ca în fiecare an, ne place să marcăm momentul printr-o aniversare greu de uitat, dar anul acesta am vrut să fie cea mai mare de până acum. Așa că am inventat o “aniversare 4x4”: 4 ani – 4 mega concerte. Ne așteptăm la mulți invitați și multă distracție, mai ales că avem și alte surprize pe care nu vrem să le divulgăm... încă. Ne bucurăm că am crescut mai mari și sperăm să creștem în continuare alături de cei care ne trec pragul în fiecare an, în fiecare lună și, unii, aproape în fiecare zi.”, a declarat Vlad Dumitru, Directorul General al Berăriei H.

Biletele la concertul Holograf, care începe la 22.15, costă între 60 și 110 lei, în funcție de așezare, și pot fi cumpărate de pe iabilet.ro, bilete.ro, Berăria H sau din magazinele Flanco, InMedio şi Germanos.

Ieri, în ziua în care Berăria H a împlinit 4 ani a făcut spectacol Damian Drăghici & Brothers. Artistul a sărbătorit la rândul lui 18 ani de carieră în stil “Gypsy Rock”.

Berăria H este cea mai mare berărie din Sud Estul Europei și cel mai mare restaurant din București, ca suprafață. Cu o capacitate de 2.000 locuri în interior și 1.000 de locuri pe terasă, organizează sute de evenimente în fiecare an și este vizitată de sute de mii de oameni anual.

Mai multe