Cum câştigi bani din blogging?

23 octombrie 2015 20:23   Vedete
Ultima actualizare:

Adevărul e că blogging-ul este foarte întâlnit în zilele noastre, iar unii chiar fac bani din pasiunea de a scrie şi de a poza. Vă prezentăm şi noi povestea de succes a unei bloggeriţe, în emisiunea noastră!

De câţiva ani, în ţara noastă şi-a făcut apariţia un nou fenomen: blogul de modă. Pasionată de frumos, Silvia Postolatiev a simţit potenţialul din spatele acestor jurnale online aşa că, în urmă cu patru ani,  a decis să-şi exprime pasiunea pentru modă pe o pagină virtuală. Cu ajutorul unui aparat foto performant şi a unor ţinute atent alese, uşor uşor, tânăra a reuşit să se îşi creeze un nume în industria de modă din România. "Perioada lansării blogului a coincis cu momentul în care am decis să devin freelancer şi să mă dedic total proiectelor mele personale printre care şi blogul de street personal. Am început să colaborez cu mult mai multă lume, am început să am proiecte tot mai multe şi mai frumoase, lucru care mi-a permis să mă dezvolt destul de frumos", a povestit pentru Focus Magazin de la Prima Tv, Silvia Postolatiev, fashion blogger.

Însă nu vă imaginaţi că activitatea unui blogger se rezumă doar la a poza. Munca nu se termină aici, ci continuă cu prelucrarea fotografiilor, redactarea textului, închegarea postării în sine şi într-un final promovarea acesteia pe cât mai multe platforme sociale. "Pentru mine crearea unui conţinut original, de calitate reprezintă un principiu de bază şi atunci fiecare postare are povestea ei în spate. Totul porneşte de la o idee, se conturează un concept şi mai apoi urmează punerea ei în practică", a mai spus Silvia.

Mai multe