Cum scăpați de depresia de după naștere. Sfaturi de la specialiști

19 noiembrie 2015 19:48   Vedete
Ultima actualizare:

Deşi venirea pe lume a unui copil este un moment de bucurie pentru majoritatea femeilor, multe dintre ele nu sunt pregătite să înfrunte depresia de după naştere. Unele mame încearcă acest sentiment într-o formă uşoară şi îşi revin după câteva zile. Dar altele au nevoie de susţinerea întregii familii pentru a depăşi momentul de tristeţe.

Sarcina şi naşterea unui copil reprezintă o perioadă specială caracterizată printr-o serie de schimbări specifice la care este supusă proaspăta mămică. Aceste transformări se petrec atât la nivel fizic, cât şi la nivel hormonal şi emoţional. Într-un moment, mămicile sunt cele mai fericite de pe Pământ, iar în celălalt minut încep să plângă. Se pot simţi uşor deprimate, se concentrează cu dificultate sau descoperă că nu se pot odihni deloc, chiar dacă bebeluşul doarme. 

„Este un tumult de  sentimente pe care ea le trăieşte, pe de-o parte dragostea, iubirea, ataşamentul faţă de copil, pe de altă parte teama de a nu greşi şi responsabilitatea pentru o nouă viaţă”, le-a explicat psihoterapeutul Keren Rosner reporterilor emisiunii Focus Magazin, difuzată de luni până sâmbătă, de la ora 19.30, la Prima TV.

Deşi multe femei devin depresive imediat după naşterea bebeluşului, unele dintre proaspetele mămici acuză apariţia simptomelor de depresie abia după câteva săptămâni sau chiar luni. „Există o perioadă de depresie care să spunem este normală care poate să apară şi este trecătoare, dar dacă ea persistă după o lună-două-trei, poate să apară chiar după un an şi să retrăiască femeia acele momente pe care nu şi le-a permis să le trăiască după naştere. pentru că a fost foarte implicată în grija pe care trebuie să o aibă pentru copil”, a mai spus specialistul.

Simptomele depresiei postpartum nu se diferenţiază de cele ale depresiei majore care se instalează în alte momente ale vieţii: „Sunt emoţii foarte puternice care pot să influenţeze şi comportamentul, dar şi psihicul proaspetei mame. Când se sesizează o diferenţă de comportament faţă de cum o ştiam pe mama respectivă, atunci trebuie intervenţie”.

Foarte important pentru proaspăta mămică este prezenţa familiei, dar cea mai importantă persoană pe care ea şi-o doreşte alături este partenerul. „Suportul partenerului trebuie să fie constant, el trebuie să fie prezent în viaţa mamei şi a copilului. Nu doar o prezenţă trecătoare de câteva minute, ci femeia să se simtă în siguranţă, să simtă că partenerul trăieşte alături de ea, o susţine şi o înţelege pentru că noul rol este un rol foarte covârşitor pentru ea”, a mai declarat Keren Rosner.

Dacă acest sprijin vine, femeia va depăşi această depresie mult mai repede şi mult mai bine. Proaspăta mămică trebuie să fie ajutată şi de cei care au deja experienţă pentru ca ea să nu se simtă pusă în faţa unei situaţii căreia nu poate să-i facă faţă. De asemenea, intervenţia psihologului este şi ea foarte importantă pentru depăşirea acestei perioade de tristeţe: „Psihologul trebuie să fie prezent atunci când se sesizează că mama trece prin aceste clipe. Cei din jur vor observa un comportament deosebit de neglijare a copilului, de respingere a copilului, starea de tristeţe şi de suferinţă pe care ea o trăieşte în mod excesiv”.

Şi nu vă imaginaţi că această depresie apare doar la femeile obişnuite. Dana Nălbaru a trecut şi ea printr-o perioadă de tristeţe imediat după naştere, dar a reuşit s-o ţină în frâu. „Când toate se-ntunecă-n mintea mea şi cred că nu găsesc calea de ieşire, când simt să mintea mi-o ia razna şi-mi vine să vărs câte-o lacrimă, las totul baltă chiar în acel moment şi mă aşez confortabilîntr-un loc care ştiu că-mi place. Îmi iau un ceai sau o cafea, o prăjitură sau o îngheţată şi mă răsfăţ cu dulcele acela, respir adânc şi mă uit în sus, la cer. Îmi iau copiii şi îi pupăcesc de-i zăpăcesc sau mă ghemuiesc în braţele lui Dragoş", scria Dana Nălbaru în urmă cu câteva luni pe contul personal de socializare. Şi Giulia Anghelescu a făcut cunoştinţă cu depresia de după naştere.

„Mărturisesc, eram depresivă încă de la ieşirea din maternitate deoarece nu înţelegeam de ce nu pot să slăbesc repede”, a spus Giulia Anghelescu. 

Andreea Marin, Cristina Spătar şi Laurette au recunoscut că şi ele au avut o perioadă în care nu-şi găseau liniştea şi nu înţelegeau ce se întâmplă. „După naştere plângeam în fiecare zi, nu ştiam ce se întâmplă cu mine. Plângeam noapte, zi, în fiecare cameră din casă. Simţeam că s-a prăbuşit lumea. În prima lună am simţit că nu pot să am grijă singură de copil. Nu am avut niciun ajutor când am venit acasă cu bebluşul", declara Laurette în urmă cu câţiva ani. Aşadar, sprijinul familiei este mai mult decât important pentru a depăşi această perioadă tristă de după naştere”, a povestit Laurette.

Mai multe