Dana Săvuică te învaţă cum să te machiezi toamna

23 septembrie 2015 23:45   Vedete
Ultima actualizare:

Dana Săvuică (45 de ani) a vorbit pentru emisiunea Click!, difuzată de luni până joi, de la 23.30, la Prima TV despre cum se face un machiaj corect, care să reziste toată ziua. Ea a mai spus ce se poartă în sezonul toamnă-iarnă şi a dezvăluit care vedete se îmbracă bine de la noi.

Dana Săvuică a vorbit despre cum să îți faci un machiaj ca la carte la una dintre conferinţele ei în materie de beauty şi călătorii, adresate femeilor de afaceri şi nu numai. Aşezată comod în faţa unei oglinzi, Dana a dat lecţii de machiaj. „În loc să staţi din oră în oră cu pensula de blush în mână, mai bine vă pudraţi odată şi bine înainte de a pleca de acasă. „Dacă ştim ce produse să alegem şi avem cât de cât o experienţă a unui make-up făcut în mod profesional ar trebui să fie o singură şedinţă de machiaj”,  a spus aceasta. Dacă vreţi să fiţi în tendinţe toamna aceasta, aflaţi că în materie de farduri de ochi arămiul frunzelor o să vă scoată din anonimat.

Mereu pusă la patru ace, Dana Săvuică a dezvăluit şi ce se poartă în sezonul rece. „Uite mie îmi place foarte mult că revine de fiecare dată moda retro, moda glamour, moda anilor '50 - '60, ca şi această rochie pe care o port eu, care este un clasic, este întotdeauna este o croială care este în tendinţe. Nici coafura nu este de neglijat atunci când ieşiţi din casă. O să vă mire sau nu, dar la mare căutare este coada de peşte. Este o coadă apdatată cu câteva meşe de păr, din fir natural, în spate, tocmai ca să fie mai groasă, ami lungă, vezi, şi acuma nu se mai poartă coada de spic, se poartă coada de peşte”, a mai povestit ea.

Chiar dacă o spondiloză lombară o chinuie de ceva vreme, iar uneori durerile de spate sunt atroce, Dana nu a renunţat la sport, căci numai aşa se menţine în formă. „Să ştii că pe timpul verii am avut posibilitatea să să mă plimb prin parc, să merg cu bicicleta, să înot, acuma revenim uşăr la sala de fitness. Eu îţi spun sincer pentru că am nişte probleme de sănătate fac înot”, a adăugat ea.

Cât despre vedetele îmbrăcate la patru ace, aceasta și-a exprimat părerea: „Multe dintre vedetele noastre sunt bine îmbrăcate, dar dacă stăm să ne raportăm la artiste îmi place cum se îmbracă, îmi place Loredana, îmi place Corina, chiar şi Elena Gheorghe”.

La capitolul prost îmbrăcate, blonda s-a ferit însă să dea nume. „La minus? Da. Nu vreau să fiu rea pentru că io sunt prietenă cu multe dintre vedetele, artistele din România şi nu vreau să supăr pe nimeni”, a mai spus aceasta. 

Mai multe