Degeaba încing patul în dormitor! Ce fac Alina și Ilan Laufer ca să aibă un copil

20 mai 2016 0:07   Vedete
Ultima actualizare:

Probleme mari în cuplul Alina şi Ilan Laufer! Cei doi se iubesc cu pasiune, însă dragostea lor nu dă roade. Sunt dornici să-şi umple casa cu câţi mai mulţi prichindei poznaşi şi gălăgioşi, dar după doi ani de încercări asidue în dormitor, nici un Prâslea nu şi-a făcut apariţia la orizont.

Disperaţi, cei doi soţi s-au adresat medicilor, care le-au făcut analizele. Nu mică le-a fost mirarea celor doi când au primit rezultatele: nivelul spermatozoizilor lui Ilan Laufer era zero!

„Mi-aș dori un băieţel cu ochii albaştri, roşcovan aşa ca el. Problemele sunt pe calea cea bună, nu ne lipseşte acuma decât timpul, o să treacă timpul şi o să se rezolve, avem răbdare şi sunt convinsă că o să rezolvăm şi aspectul ăsta”, le-a mărturisit Alina reporterilor emisiunii Focus Magazin.

Ilan Laufer s-a chinuit în fel şi chip pentru avea un moştenitor. A făcut până şi injecţii în burtă cu estrogeni femini. Însă un tratament naturist urmat la Chişinău pare să fi dat rezultate. Acum cei doi soţi speră ca minunea să se întâmple, iar dacă nu, vor recurge la o inseminare la sfârşitul anului. „Am făcut tot ce trebuie făcut. Absolut tot! Acuma mai rămâne doar să apară copilu. Rămâne doar să se întâmple!”, a mai declarat ea.

Dacă bebe se lasă aşteptat, Karina, fiica de 7 ani a Alinei şi a cântăreţului George, este cea care le înveleseleşte casa celor doi. Aceasta a petrecut Paştele împreună cu tatăl ei la Disneyland. „În fiecare zi îmi povesteşte cum s-a dat cu nu ştiu ce lift al groazei şi mă ameninţă: mami o să te duc şi pe tine neapărat. Mie nu prea îmi place să mă dau în toate nebuniile astea, dar ea este dependentă de adrenalină. A venit cu cumpărături, mi-a luat cadou de ziua mea, mi-a cumpărat o păturică foarte frumoasă cu Minnie Mouse, îmi place mult, mă învelesc aşa cu ea e moale când mă uit la televizor”, a mai spus Alina Laufer.

Mai multe