Demi Lovato, primul mesaj de pe patul de spital! «Voi continua să lupt»
În urmă cu două săptămâni, Demi Lovato a fost la un pas de moarte. Cântăreaţa a fost dusă de urgenţă la spital, după ce a fost găsită inconştientă în casă în urma unei supradoze. Artista a postat un mesaj pe Instagram în care le mulţumeşte fanilor şi celor dragi pentru sprijin şi rugăciune şi le promite că “nu va renunţa la luptă”.
Cântăreaţa de 25 de ani a fost spitalizată de urgenţă, marţi, 24 iulie, la Los Angeles, pentru o supradoză de droguri, potrivit TMZ. Din fericire, starea de sănătate a artistei s-a îmbunătăţit şi Demi urmează să fie externată.
Demi Lovato a publicat un mesaj pe Instagram, în care le-a spus celor aproape 71 de milioane de fani că va continua să lupte şi că este hotărâtă să scape de dependenţă.
Mesajul postat de Demi Lovato
„Am vorbit întotdeauna deschis despre dependenţa mea. Ce am învățat acum este că boala aceasta nu este ceva ce dispare şi nu se estompează în timp. Este un lucru pe care trebuie să încerc să-l depășesc, pentru că nu am reuşit asta încă.
Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viaţă şi bine. Fanilor mei le voi fi mereu recunoscătoare pentru dragostea şi suportul pe care mi le-au arătat în ultima săptămână şi nu numai. Gândurile voastre pozitive şi rugăciunile mă ajută să trec mai uşor peste aceste momente dificile.
Vreau să le mulțumesc familiei, echipei mele și medicilor de la Cedars-Sinai, care mi-au fost alături în tot acest timp. Fără ei nu aș mai fi putut scrie acum această scrisoare.
Am nevoie de timp să mă vindec și să mă reabilitez. Nu voi uita niciodată dragostea voastră și abia aștept ziua în care să pot spune că am depășit aceste momente.
Voi continua să lupt. Demi”, aşa se încheie mesajul postat de artistă.
Demi Lovato, găsită inconştientă de paramedici
Paramedicii au găsit-o inconştientă pe Demi atunci când au ajuns la locuinţa acesteia din Hollywood Hills. Cu o seară în urmă, artista petrecuse la ziua de naştere a unei prietene. Paramedicii care au găsit-o inconştientă i-au administrat Narcan, un spray nazal folosit pentru tratarea supradozelor de opiacee.
Cântecele lui Demi, o mărturisire despre lupta cu drogurile
Luna trecută, ea a lansat un cântec intitulat „Sober” (n.r „Curată”) în care dezvăluia că şi-a pierdut drumul şi a căzut, din nou, în patima drogurilor. „Mamă, îmi pare rău că nu mai sunt cuminte și tati, te rog, să mă ierți pentru băuturile vărsate pe jos”, spun versurile cântecului, care se încheie cu alte versuri semnificative: „Îmi pare rău că am ajuns din nou aici, promit că voi cere ajutor/ N-am vrut, îmi plâng de milă”.
Ascultă aici piesa artistei