Diana Matei mai vrea un copil? Ce zice iubita lui Cleante

24 noiembrie 2015 23:21   Vedete
Ultima actualizare:

Clanul Cleante este deja numeros. Diana și Marian au un băiețel pe nume Ianis, care nici nu a învățat să vorbească încă. Cu toate acestea, se pare că frumoasei vedete i-a priit atât de bine viața de mămică, încât își dorește să mai treacă odată prin experiența aducerii pe lume a unui copil.

Diana Matei a venit în platoul emisiunii Focus Magazin, difuzată de luni până sâmbătă, de la ora 19.30, la Prima TV, unde a vorbit despre noua ei melodie, dar și despre planurile familiale pe care le are împreună cu Marian.

Cea mai recentă melodie a artistei se intitulează „Cicareli”, iar povestea ei a fost scornită de ea la auzul unui simplu nume, „Cicareli este numele unei fete și a dat numele piesei noului meu single. Pur și simplu am auzit acest prenume și m-a inspirat, mi s-a părut foarte catchy. Nici măcar nu-mi aduc aminte în ce conjunctură l-am auzit, cred că într-un film, și eu am tendința să îmi notez uneori lucrurile care îmi plac”, a mărturisit ea. Iar Diana s-a mulțumit cu „plăcutul”, pentru că nu a fost curioasă să afle dacă numele respectiv are vreo semnificație ascunsă: „Să știi că, spre rușinea mea, nu m-am documentat, sper că înseamnă ceva bun. Dar eu l-am asociat cu fericire, frumusețe, cu dragoste”.

Cât despre familie, chiar dacă este mai mereu ocupată cu cel mic, Diana încearcă din răsputeri să își mențină imaginea de femeie puternică și capabilă de orice: „O tânără mămică care încearcă să se îngrijească foarte mult chiar și în momente de oboseală, în momente de stres, în momente cu cearcăne”.

Întrebată dacă își dorește să fi făcut ceva diferit înainte de nașterea micuțului, artista a mărturisit că este mulțumită cu viața pe care o are acum: „Acum sunt foarte motivată și, deci, nu este greu. Dar cumva, noi, femeile anilor 2000, trecute de 2000, ne asumăm, pentru că noi ne-am dorit drepturi și iată că există drepturi, dar iată că există și un revers al medaliei. Trebuie să avem grijă cu aceste drepturi și cum le administrăm. Eu mă simt bine. Sunt ok cu mine, sunt ok cu viața mea, sunt un om împlinit, îmi place să mă îngrijesc, îmi place să cred că, peste ceva ani, Ianis, copilul meu, o să vadă în mine un model de viață”.

Și se pare că experiența de a avea un copil nu a speriat-o deloc pe vedetă, pentru că aceasta își dorește să aibă și o fetiță: „Îmi doresc tare mult să am pereche, să am fetiță și băiat, așa mi se pare mie, în mintea mea, este idealul.

Cât despre Marian, Diana a explicat că el consideră că este puțin cam târziu să mai facă vreun copil: „Marian are o fată, un băiat – dintr-o căsnicie anterioară și cred că el se gândește că e puțin cam bătrân să mai aibă un copil, se gândește că poate îl obligă, cumva, să facă mult mai multe lucruri, se gândește că poate n-ar fi atât de puternic încât să susțină toate lucrurile astea peste 10, 20 de ani.

Totuși, tot ea îl contrazice, susținând că este, încă, suficient de tânăr, și că își dorește să aibă o familie numeroasă, ea crescând singură la părinți. „Amândoi suntem tineri până la urmă, dar, bineînțeles, că dacă Dumnezeu o să ne trimită unul, doi, chiar și trei copii, mie îmi plac familiile numeroase, pentru că eu am fost singură la părinți și mi-am dorit întotdeauna să am o surioară, un frățior. Mi se pare frumos și să știi că țin foarte mult la lucrul ăsta, să se adune familia duminica la masă, eu așa am fost obișnuită, așa am fost învățată, cred foarte mult în lucrurile astea mici care consider că valorează și merită mai mult decât orice pe lumea asta”, a mai mărturisit ea.

Mai multe