El este cel mai bogat actor din România!

23 mai 2017 13:51   Vedete
Ultima actualizare:

Când spui Gabriel Fătu spui automat OTV. Actorul nu are ce să facă decât să admită că celebritatea lui s-a construit în garsoniera lui Dan Diaconescu, transformată în studio TV. Din acel loc obscur, Fătu s-a mutat la la alte birouri de unde dă ordine și câștigă bani parcă pe bandă rulantă.

Actorul Gabriel Fătu (41 de ani), cunoscut pentru farsele pe care le făcea la OTV, dar şi pentru funcţia de consilier general la Primăria Municipiului Bucureşti, respectiv şef al comisiei de cultură şi învăţământ, a fost numit, în urma unui concurs de proiecte, în funcţia de manager al Universităţii Populare Ioan I. Dalles, în urmă cu un an.

Și pe plan personal o duce foarte bine, mai ales că va deveni tată pentru a doua oară. Banii au însă lipici la Fătu, ca la nimeni altcineva.

Dacă ne uităm pe declarația lui de avere putem spune, fără nicio ezitare, că este unul dintre cei mai bogați actori din România.

Acesta deține două case în București, are obiecte și bijuterii de artă în valoare de 100.000 de euro, o mașină de lux, un Jaguar. Pe lângă asta, Fătu deține 20% din acțiunile unei cafenele de lux și a declarat încasări de peste 50.000 de euro din activități artistice, dar și peste 20.000 de lei din activități de consultanță.

Mai multe