FOTO: WOW, ce buze și-a făcut Oana Radu după ce a slăbit 50 de kilograme!

25 noiembrie 2014 14:55   Vedete
Ultima actualizare:

Oana Radu-a făcut remarcată în 2012, la concursul „Vocea României", de la PRO TV. Vocea ei specială i-a dat pe spate pe juraţi, însă ambiţia ei de a slăbi, a făcut o ţară întreagă să o aplaude.

La 17 ani, Oana avea 115 kilograme. Cu multă ambiţie şi determinare, cea supranumită „Adele de România" a reuşit să slăbească 50 de kilograme în doar 6 luni.

E de nerecunoscut

I-a plăcut foarte mult ce a văzut în oglindă, însă a trecut şi la retuşuri minore, care să-i sporească încrederea în ea. Şi-a injectat buzele cu acid hialuronic de două ori într-o săptămână şi mai are în plan câteva intervenţii. La 7 decembrie, când va împlini 21 de ani, va putea spune cu adevărat că este fericită de rezultatele din ultimii ani.

„Prima dată i-am injectat foarte puţin, tocmai ca să vedem cum reacţionează, ea nu mai are astfel de intervenţii şi e bine să o luăm uşor, apoi a fost încântată de rezultat şi a revenit să mai umplem un pic. Eu nu sunt adeptul intervenţiilor cu aspect vulgar, nefiresc, i-am spus şi ei, e o fată frumoasă care trebuie să pună doar un pic în evidenţă cu ce a înzestrat-o natura", a declarat dr. Iancu Morad.

Mai multe