Gabriel Cotabiţă a plecat din ţară? Monica Anghel spune adevărul despre starea de sănătate a artistului VIDEO

20 iulie 2015 10:13   Vedete
Ultima actualizare:

Gabriel Cotabiţă (59 de ani) a fost externat joi (16 iulie), după aproape două luni. Cătălin Măruţă (37 de ani) a anunţat că artistul ar fi plecat din ţară cu maşina, deoarece nu are voie să circule cu avionul. Monica Anghel (44 de ani), prietenă foarte bună a cântăreţului, a dezminţit aceste zvonuri.

Măruţă a anunţat că Gabriel Cotabiţă ar fi plecat din ţară, la doar câteva ore după ce a fost externat, precizând că sursa este 90% sigură: "Ştim locul unde a plecat, dar nu vrem să-l spunem. A plecat să se refacă undeva în afara ţării. Sursele noastre sunt sigure”.

Monica Anghel: "Nu a plecat în străinătate, e bine mersi acasă"

Cântăreaţa a declarat că Gabriel Cotabiţă nu a plecat peste hotare, ci stă acasă alături de familie, pentru a se reface complet, relatează ziarul Ring.

"Cotabiţă nu a plecat în străinătate, e bine mersi acasă, îşi urmează tratamentul de recuperare”, a spus Monica Anghel.

Wilmark l-a vizitat şi el pe artist şi a aflat de la familie toate deciziile pe care le-a luat cântăreţul, imediat după externarea sa: "Este exclus să plece la recuperare în afara ţării. N-am auzit nimic în acest sens”.

Gabriel Coabiţă va fi prezent la un festival de dans, care are loc în Vama Veche, în perioada 3-9 august.

Gabi mi-a confirmat că vine la Vamă, nu că va cânta. Nu ştiu dacă va putea să stea toată săptămâna”, a spus „micuţul Will”. El a mai precizat că artistului îi place foarte mult dansul, dar nu va face parte din juriu.

Gabriel Cotabiţă va cânta din nou

Zvonurile că artistul s-ar întoarce pe scenă în doar o lună de la extarnare i-au bucurat enorm pe fanii lui. Mihai Pocorschi, colegul de trupă al lui Cotabiţă, a declarat că: „Toată lumea zice ce aude. Nu s-a stabilit nimic. Noi ne-am dori să cântăm. Gabi e într-un proces progresiv ascendant”. Acesta a mai precizat că încă nu s-a stabilit când va fi următorul concert, dar trupa Vh2 discută o posibilă revenire pe scenă.

Mai multe