James Bond nu răspunde la telefon decât pentru 5.000.000 $ VIDEO

23 aprilie 2015 21:13   Vedete
Ultima actualizare:

James Bond nu plăteşte convorbirea când vorbeşte la telefon, ci încasează 5 milioane de dolari. Actorul Daniel Craig a fost plătit cu o avere ca să ţină în mână un anumit model de mobil în filmul „Skyfall”.

Când eşti numit cel mai bun agent 007 din istoria franşizei „James Bond”, este musai să vorbeşti la telefon şi să nu trebuiască să plăteşti convorbirea.

Daniel Craig a devenit cel mai bine plătit „spion” de la Hollywood, după ce a primit nu mai puţin de 5 milioane de dolari (20,6 milioane de lei) pentru a vorbi la un anumit model de telefon mobil în cea de-a 23-a producţie a seriei de succes, „Skyfall” (2012).

Potrivit unei conversaţii purtate pe e-mail între „boşii” Sony, starul britanic, în vârstă de 47 de ani, ar fi încasat un cec baban doar pentru a folosi un anumit telefon mobil, fabricat de compania lor. Această sumă reprezintă doar 0.45% din încasările de peste 1,1 miliarde de dolari (4,5 miliarde de lei). Pe lângă acest procent „nesemnificativ”, Daniel Craig a fost plătit cu 46,5 milioane de dolari (191,5 milioane de lei), devenind astfel cel mai bine plătit actor care joacă rolul faimosului spion. Contractul de sponsorizare ar putea fi reînnoit, deoarece compania Sony este unul dintre producătorii celui de-al 24-lea film din seria „James Bond”. Din documentele obţinute în urma atacului cibernetic comis asupra grupului Sony, la sfârşitul anului 2014, reiese că actorul britanic ar putea să primească din nou aceeaşi sumă pentru a folosi un nou model de telefon mobil în următorul film, „Spectre”, care va fi lansat la 6 noiembrie. 

DiCaprio şi De Niro, plătiţi cu 13 milioane $  

Doi actori de suflet ai regizorului Martin Scorsese (72 de ani), Leonardo DiCaprio (40 de ani) şi Robert De Niro (71 de ani), au lucrat pentru prima dată împreună într-un proiect regizat de acesta. Ei au încasat câte 13 milioane de dolari ca să facă reclamă unor cazinouri din Macau şi Manila. Proiectul a avut un buget imens de 70 de milioane de dolari.

Mai multe