Lindsay Lohan, la tribunal
17 octombrie 2009 1:19
Vedete
Ultima actualizare:
Controversata actriţă s-a prezentat ieri în faţa judecătorului pentru a cere prelungirea cu un an a termenului în care trebuie să termine şedinţele obligatorii de dezalcoolizare, la care fusese condamnată după ce a fost prinsă băută la volan.
Avocatul lui Lohan a precizat că, doarece aceasta filmează în prezent o nouă peliculă în Texas, nu are mult timp liber la dispozişie, aşa că a participat la numai 15 dintre cele 26 de şedinţe ale unui curs special destinat alcoolicilor.
Judecătorul i-a acordat vedetei încă un an, însă a precizat că, dacă nu se conformează, actriţa va ajunge la închisoare, relatează TMZ, care postează şi o înregistrare cu vedetea la tribunal.