Loredana Groza: "Vocile mele sunt puternice, speciale, minunate!"
Loredana, cel mai greu de impresionat antrenor de la Vocea României și-a completat deja echipa cu 5 concurenți cu voce specială. Milioane de telespectatori au așteptat debutul sezonului patru și au urmărit cu interes ce concurenți vor întoarce scaunele antrenorilor și vor completa rând pe rând echipele acestora. Ce voci va alege fiecare antrenor și cum vor arăta echipele la finalul audițiilor pe nevăzute descoperim în fiecare vineri, de la 20:30.
Loredana ocupă un loc de referință în rândul antrenorilor celei mai bune competiții a vocilor, iar alegerile sale au făcut întotdeauna un show inedit. Cu cei mai mulți ani de experiență în muzică, Loredana e antrenorul cel mai greu de impresionat. Ea urmărește acel ceva în vocea concurenților, care să o sensibilizeze sau care să îi transmită putere, poftă de viață dar mai ales de cântat.
Sezonul acesta a adus voci remarcabile în primele trei ediții difuzate, ce au creat dezbateri aprige între cei 4 antrenori. Loredana și-a completat deja echipa cu 5 concurenți cu voci speciale, însă în următoarele ediții de audiții pe nevăzute mai are de ales și atras încă 9 concurenți pentru a completa echipa cu care pornește în etapa de battle-uri.
Cei care au ales sa meargă alaturi de Loredana spre titlul Vocea României sunt: Florin Răduță, Ilinca Băcilă, Colareza Lucian, Vescu Angela și Uzun Valentin. Iată povestea din spatele vocilor fiecăruia.
Viața lui Florin Răduță ar putea fi scenariul unei telenovele de succes. Abia la 10 ani și-a cunoscut tatăl care a trebuit să plece la munca în Israel imediat după ce Florin s-a născut. Când tatăl său a revenit în țară, mama sa a rămas însărcinată din nou. În luna 9-a de sarcină, mama lui a suferit un accident grav de mașină care aproape a costat-o viața. Florin a fost cel care a trebuit să semneze pentru ca ea să poată face urgent o operație pe creier. Faptul că a avut viața mamei în propriile mâini îl copleșește de fiecare dată când vorbește despre asta. Florin este pentru a treia oară la Vocea României și de data aceasta a fost cu noroc! A reușit să întoarcă toate cele patru scaune iar bucuria acestei realizări l-a făcut să izbucnească în lacrimi.
La numai 16 ani, Ilinca Băcilă, a demonstrat că are voce prin participările la numeroase concursuri de profil unde a reușit să câștige numeroase premii, cel mai important fiind Mamaia Copiilor. Face parte dintr-o familie de muzicieni care i-au insuflat această pasiune încă de mic copil. Tatăl său este profesor de canto și mama ei cântă în orchestra filarmonică. Se consideră o persoană veselă, spontană, foarte emotivă și timidă. Îi place foarte mult stilul muzical yodel care provine din Suedia și îl intrepretează perfect, lucru care i-a adus pe lângă foarte multe premii și un loc la Vocea României. Ilinca nu este străină scenei, ea a participat și la Românii au talent, iar Smiley a recunoscut-o după ce s-au întors scaunele.
Colareza Lucian are 27 de ani și a început să studieze serios muzica când avea 17 ani. Părinții săi își doreau să studieze vioara, la fel ca sora lui mai mare, însă a refuzat și a urmat lecțiile de canto. După ce a terminat Facultatea de Muzică a decis să îi ajute și pe alții să își urmeze visul și a devenit profesor de canto. Când a fost în Spania l-a cunoscut pe idolul său David Bisbal, căruia a avut ocazia să îi cânte. După ce l-a auzit cântând, Loredana l-a numit Latino Lover-ul perfect.
Angela Vescu are 20 de ani și este studentă la Facultatea de Teatru în București. Pe când avea 5 ani s-a înregistrat din greșeală pe o casetă în timp ce cânta. Tatăl ei a ascultat-o și a decis să o ducă la canto. Viața ei nu a fost una ferită de probleme. Angela suferă de o formă de strabism care îi afectează foarte tare vederea, însă încearcă să ascundă această problemă. Muzica este prima ei pasiune, urmată de teatru, iar crezul ei este că trebuie să depui tot efortul pentru a deveni un artist complet. După ce s-a întors, Loredanei aproape că i-au dat lacrimile ascultând-o.
Valentin Uzun cântă de mulți ani și e liderul de orchestră al formației sale din Republica Moldova. Experiențele prin care a trecut în ultima vreme nu au fost ușoare. Din cauza stresului și a unor probleme de sănătate medicii i-au recomandat să ia o pauză și să plece singur undeva ca să se regăsească. Valentin a dovedit că este un învingător și Vocea României este o nouă provocare pentru el. El a luat cu asalt scena Vocii și a făcut-o pe Loredana să danseze în scaun încă de la început! Forța prin care a intrepretat piesa Gas a lui Goran Bregovic și asemănarea izbitoare l-au făcut pe Moga să exclame: “Mamă, uite-l pe Bregovic!”
“Mă bucur foarte mult că vocile sunt așa de puternice și de deosebite în acest an, iar concurenții au fiecare povestea lui. Florin a avut o interpretare de excepție, Ilinca a impresionat pe toată lumea, Lucian e un latino lover autohton, Valentin a făcut scena să vibreze iar în vocea Angelei am simțit căldură. Sunt personaje, fiecare în felul lui și mă mândresc să îi am în echipa mea. Ce va fi mai departe? Sunt convinsă că multe alte surprize. May The Voice be with you!”, ne declară Loredana despre concurenții de până acum din echipa ei.