Mama lui Dragoş îl face praf pe Ionuţ

14 septembrie 2009 18:21   Vedete
Ultima actualizare:

Fiii lui Ion Dolănescu îşi dispută la sânge cele patru imobile lăsate în urmă de tatăl lor. Puţini ştiu însă că maestrul n-a învârtit mereu banii cu lopata, ba chiar a fost nevoit să vândă o casă la care ţinea ca la ochii din cap.

La o aruncătură de băţ de Bucureşti, în comuna Tunari, judeţul Ilfov, nu există om care să nu ştie unde a locuit Ion Dolănescu.

„Pe drumul spre pădure, faceţi dreapta, a treia casă”, ne-a îndrumat un localnic. Aici ne întâmpină o haită de dulăi şi noua proprietară a casei, o doamnă de 61 de ani, pe care o îndrăgeşti din prima clipă.

„Toată lumea vorbeşte despre casa din Tunari a lui Ion Dolănescu, însă el a vândut-o acum patru ani şi au cumpărat-o copiii mei”, ne-a lămurit Elena Daja. Suma primită de regretatul solist la vremea aceea n-a depăşit 100.000 de euro, întrucât casa era una de vacanţă, construită din lemn.

„A cumpărat terenul în 2000 şi a ridicat casa repede. Petreceam împreună fiecare weekend la grătar şi la un pahar de vin, pentru că îi plăcea foarte mult aici. A avut nevoie de bani atunci când a vândut-o, asta-i viaţa”, ne-a spus vecinul Eugen Văetuş.

Acesta nu crede o iotă din povestea celor 1,8 milioane de euro găsiţi la saltea şi spune că Ionuţ şi Dragoş sunt foarte influenţaţi de persoanele din jurul lor în această crâncenă luptă pentru avere.

"Aici creştea struţi şi bibilici"

Ion Dolănescu se simţea în al nouălea cer când mergea la Tunari, la căsuţa lui din lemn. Solistul îşi făcuse o gospodărie frumoasă aici şi amenajase un loc ideal pentru petreceri cu grătare, la umbra pădurii. „Creştea bibilici, struţi, capre. Era foarte gospodar”, îşi aminteşte vecinul şi bunul său prieten, Eugen Văetuş.

Catanga despre Ionuţ: "I-am dat acestui mucos să mănânce cu biberonul"

Aflat într-un război aprig cu fratele său, Dragoş, Ionuţ Dolănescu a reaprins disputa şi cu Cornelia Catanga, cu care are un conflict mai vechi.

Zilele trecute, Ionuţ a jignit-o pe solistă la OTV, motiv pentru care acesteia i-a scăzut tensiunea şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Vineri, Catanga i-a dat o replică dură la “Happy Hour” (Pro TV), numindu-l pe Ionuţ “ţigan rudar şi imbecil”.

Contactată telefonic, artista de muzică lăutărească a declarat, indignată, pentru Click!: “Când avea 3-4 ani, i-am dat acestui mucos să mănânce cu biberonul şi îmi era tare drag de el. Mergeam cu Ion Dolănescu la spectacole, iar atunci când urca pe scenă, lăsa băiatul cu mine. Acum, mucosul, a ajuns să mă jignească, să mă umilească public”.

Mama lui Dragoş îl face praf pe Ionuţ

Margherita Valenciana, mama lui Dragoş, a venit în România pentru a-şi ajuta fiul în războiul cu Ionuţ.

Medic ginecolog în Costa Rica, ea va vorbi azi, la Pro TV, la emisiunea “Happy Hour”, despre conflictul dintre fraţi. “Fii bărbat şi acceptă că nu eşti singurul băiat al lui Ion Dolanescu”, îi transmite ea lui Ionuţ.

Citiţi mâine de ce nu a vrut Ion Dolănescu să-şi facă testament

Mai multe