Mariana Calfa îşi transformă castelul în pensiune

26 septembrie 2015 22:57   Vedete
Ultima actualizare:

Pictoriţa Mariana Calfa îşi deschide porţile casei pentru orice are nevoie să înnopteze în zonă sau pur şi simplu să vadă cum e viaţa „la castel”. Dacă până acum acolo au locuit tot felul de prieteni şi rude, de anul viitor, vedeta vrea să-şi transforme locuinţa în pensiune.

Are 4 corpuri de clădire cu 30 de camere, cel puţin 15 băi şi 8 bucătării. Un palat în toată regula la care ţine ca la ochii din cap, fiind visul ei din copilărie. Însă e păcat să nu valorifice tot acel spaţiu. Tocmai de aceea, pictoriţei i-a venit ideea să-şi deschidă pensiune.

„Castelul este în apropierea spitalului Fundeni, unul dintre cele mai mari din ţară. Foarte multe cunoştinţe care veneau cu rudele la investigaţii mă sunau să mă roage să doarmă la mine. Înseamnă că este o cerere în acest sens, o nevoie”, şi-a zis Mariana Calfa. Astfel, în această vară deja s-a apucat de lucrări de amenajare şi renovare. Intenţionează ca un corp de clădire să-l păstreze pentru ea, iar pe restul să le pună la dispoziţia „clienţilor”. „Voi face condiţii de trei stele, iar preţul va fi ca la două stele. Aş vrea să o deschid anul viitor, după ce pun totul la punct”, promite pictoriţa Calfa.

Mai multe