Nu știi cum să te costumezi de Halloween? Iată câteva sfaturi

30 octombrie 2015 19:52   Vedete
Ultima actualizare:

Vrăjitoare, mumii, schelete, stafii sau zombie, cu siguranţă v-aţi gândit la toate aceste personaje când aţi vrut să vă costumaţi pentru petrecerea de Halloween. Totuși, dacă nu v-ați hotărât încă, iată câteva sfaturi pentru a fi atracția petrecerii.

Deşi nu este o sărbătoare autohtonă, Halloween-ul a devenit rapid unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei. Însă, pentru că nu este vorba de o sărbătoare ca oricare alta, machiajul trebuie să fie cât mai complex, ca să aveţi un chip cât mai înfricoşător. Nu vă fie teamă de felul în care veţi arăta după ce machiajul va fi gata. Ideea este tocmai aceasta: să aveţi un aspect cât mai horror, altfel nu are niciun farmec. 

Wednesday Addams este unul dintre cele mai populare personajele ale Halloween-ului, poate şi pentru că machiajul este foarte uşor de realizat. „E un personaj de desene animate care a fost transpus şi într-un film şi am putut să ne inspirăm din filmul respectiv. Practic e un machiaj normal: fond de ten, doar că nu este un fond de ten culoarea ta, e foarte foarte deschis, spre alb. Ochii sunt conturaţi lejer, dar conturaţi cu negru şi se vede contrastul şi la fel şi buzele sunt foarte foarte închise. Noi le-am făcut negre”, a explicat Mara Rădulescu, make-up artist.

Iar codiţele împletite şi rochiţa neagră cu guleraş alb întregesc look-ul personajului nostru. Însă la mare cautare sunt şi machiajele de schelet sau zombie cu răni sângeroase.  Dar pentru ca transformarea să fie completă aveţi nevoie şi de un costum pe măsură.  Cele mai căutate sunt bineînţeles cele de zombie, vor să fie cât mai înfricoşătoare. Avem aici schelet cu sânge, se accesorizează cu o mască. Un alt costum este contele Dracula la care puteţi pune un joben, un baston, mănuşi albe şi un machiaj pe măsură”, a declarat consilierul artistic Stoleriu Cristina.

Dacă doriţi să închiriaţi un costum trebuie să scoateţi din buzunare între 70 şi 100 de lei, iar pentru a completa look-ul cu un machiaj, încă 200 de lei.

Mai multe