Oana Roman, sătulă de comentariile Iuliei Albu. Amenință cu procesul
Iulia Albu nu face compromisuri când are ceva de spus. Indiferent despre ce persoană publică este vorba, fosta soție a lui Mihai Albu "mușcă" nemilos atunci când vine momentul să le critice ținutele de la diferite evenimente mondene.
În cea mai recentă ediție a emisiunii "Wowbiz", unde fashion editorul are o rubrică permanentă, aceasta a criticat, ca de obicei, mai multe alegeri vestimentare, printre care și pe cea a Oanei Roman, una dintre "clientele" ei fidele. Iulia nu s-a oprit doar la hainele pe care le-a purtat fiica lui Petre Roman, ci a făcut câteva comentarii și cu privire la stilul de viață al Oanei.
"E rău, e foarte prost. Ceea ce e foarte prost e că nu ne permitem branduri adevărate. Culoarea nu îi flatează deloc silueta. Dacă aveți o siluetă mai plină, ar fi bine să le evitați, că vă fac și mai turtită și mai grasă decât sunteți, iar aici nu cred că cineva vede în aceste imagini pe cineva anorexic. Nu e cazul să ne ascundem după deget. Sigur Oana Roman nu mănâncă numai pâine, ci și paste, pateuțuri", a spus în emsiiune Iulia. Mai mult, a criticat-o și pentru că își expune copilul.
Fosta prezentatoare tv nu a rămas fără replică și a ales să-și expună părerea pe pagina sa de Facebook: "Foarte multă lume din presă m-a rugat să comentez afirmațiile deplasate ale Iuliei Albu în ceea ce mă privește pe mine și copilul meu. Nu le comentez. Aștept doar scuze publice! Nu mă deranjează absolut deloc comentariile legate de ținutele mele. Nu mă afectează și nu mă deranjează. Dar atacul la persoană și referirile la ce și cum mănânc, precum și la o eventuală boală de care aș suferi, mă deranjează și nu le tolerez. Aștept deci, scuze! Un om școlit, educat și inteligent precum Iulia Albu sigur înțelege că a întrecut limita și trebuie să își ceară scuze public! Dacă nu primesc scuze publice, urmează: proces penal pentru calomnie, sesizare la Consiliul pentru combaterea discriminării și sesizare la CNA."