Oribil! Ele şi-au distrus buzele ca să fie frumoase
Angelina Jolie a devenit un etalon de frumuseţe datorită buzelor sale voluptoase, astfel intervenţiile de mărire a buzelor au devenit ceva obişnuit în zilele noastre. Acestea conferă senzualitate, dar de multe ori rezultatul nu este tocmai cel dorit. Iată un top al vedetelor care efectiv şi-au distrus bizele.
Zâmbetul actriţei Meg Ryan a fermecat în nenumărate comedii romantice. În prezent, actriţa a ajuns de nerecunoscut. Şi Melanie Griffith, soţia lui Antonio Banderas, se poate mândri cu un palmares impresionant în ceea ce priveşte intervenţiile estetice, iar buzele sunt cele care au avut de suferit cel mai mult.
Nicole Kidman a avut dintotdeauna trăsături fine. Buzele ei nu au fost foarte voluminoase, dar i se potriveau de minute, asta până când a decis să şi le modifice puţin. Din nefericire, rezultatul nu a fost unul tocmai plăcut, iar buzele acesteia pur şi simplu s-au deformat.
Şi Jessica Simpson a devenit de nerecunoscut după ce a ales să-şi injecteze acid hialuronic la nivelul buzelor. Lara Flynn Boyle, vedeta din Twin Peacks, a fost una dintre cele mai frumoase actriţe din generaţia ei. Astăzi, la 45 de ani, numeroasele intervenţii chirurgicale şi-au pus amprenta pe chipul ei şi au transformat-o într-o apariţie înfricoşătoare. Buzele sunt cu siguranţă cele mai afectate.
Celebră pentru serialul Melrose Place din anii '90, Lisa Rinna a recunoscut că a apelat la chirurgia estetică pentru a avea buze mai cărnoase. Asta în ciuda faptului că Mama Natură i-a oferit actriţei nişte buze cu un volum normal, doar că aceasta şi-a dorit să le mai modifice puţin.