Premieră! David Bisbal, invitatul lui Alexandru Constantin la "Constantin 60" VIDEO EXCLUSIV

27 martie 2015 0:35   Vedete
Ultima actualizare:

Celebrul cântăreţ David Bisbal, câstigator a doua premii Grammy, povesteste, în premieră, duminică la Constantin 60', despre copilarie, momentele grele prin care a trecut de-a lungul anilor dar si despre parintii lui. Vă aştept, după Schimb de mame, de la 10 şi jumătate seara, la o ediţie specială, ca să afăm, împreună, povestea din spatele celebrităţii.

Artistul spaniol cu peste 5 milioane de discuri vândute în toată lumea face parte dintr-o familie modestă. Mama lui a fost croitoreasă, iar tatăl sportiv.

"Mama mea era croitoreasă. Ea îmi confecţiona multe cămăşi, pantaloni, pentru scenă. Nu acum, că sunt cunoscut, ci înainte, când făceam parte dintr-o trupă. Era o croitoreasă care lucra acasă, avea o maşină de cusut mică şi lucra foarte multe ore. Dar, chiar şi aşa, îşi făcea timp să-mi confecţioneze haine, inclusiv pe cele de şcoală", a declarat David Bisbal, pentru emisiunea Constantin 60.

Dacă, în continuare, artistul poartă, pe scenă, haine făcute de mama lui, aflaţi duminică, Constantin 60, de la ora 22:30. Atunci când artistul vorbeste şi despre momentul în care a devenit celebru, cum reuşeşte să facă faţă celebrităţii, dar şi despre educaţia pe care a primit-o de la părinţii lui.

Artistul internaţional a revenit in Romania de mai multe ori, dar n-a reusit sa-si faca timp si pentru el. Spaniolul, un mare fan al filmelor si al literaturii horror, si-ar fi dorit sa ajunga la Castelul Bran. Tocmai de aceea, Alexandru Constantin i-a facut o oferta de nerefuzat artistului spaniol: un interviu chiar la Castelul Bran! Care a fost reactia lui David Bisbal, aflati duminica, de la 10 si jumatate seara, la Prima TV.

Mai multe