Prigoana si Bahmuteanu, primul termen la divort
Nici vorbă de împăcare între Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu, care au joi, 12 februarie, primul termen de divorţ. Mai precis, la al cincilea divorţ! Cei doi soţi continuă să se războiască, iar omul de afaceri se jură că i-a pregătit un „cadou” grozav.
Silviu Prigoană (51 de ani) pretinde că i-a pregătit soţiei sale, Adriana Bahmuţeanu (40 de ani), o mare surpriză, la cel de-al cincilea divorţ al lor. ”Îi pregătesc Adrianei o mare surpriză. Va fi surpriza vieţii ei! N-a văzut în viaţa ei aşa ceva”, ameninţă milionarul. Omul de afaceri va depune joi o plângere penală împotriva celei care îi este încă soţie.
Declaraţiile lui Silviu Prigoană la emisiunea Click!, de miercuri seara de la Prima TV
”Îi fac Adrianei o plângere penală la parchet, în care cer să dovedească toate calomniile pe care mi le-a adus, toate faptele pe care pretinde că le-am făcut. Adriana a spus că a găsit două schelete în casa noastră. Noi pe atunci locuiam în Pipera, iar ea era gravidă şi a mers să vadă construcţia casei, în care stăm acum. Se lucra la piscină... Cum poate să facă o asemenea afirmaţie? Dacă ar fi fost adevărat, aş fi informat autorităţile, poliţia, nu preotul. Ori ea spune că nu am vrut să chem popa şi nici să aprindem o lumânare! Numai ea a văzut oase de mort, în visurile ei urâte, când mergea la vrăjitoare!”, susţine Silviu Prigoană. Acesta se arată îngrijorat de afirmaţiile Adrianei şi vrea să lămurească problema.
”Faptă gravă. Cunosc legea şi, dacă ar fi fost aşa, aş fi fost pasibil de închisoare, până la 5 ani. Nu vreau să planeze vreo urmă de suspiciune asupra mea! Ea trebuie să facă dovada minciunii, că am găsit oase de mort în casă. Aşa cum trebuie să dovedească şi că am bătut copilul, şi că am dat mită la judecători”, a mai explicat milionarul.
Cât despre vreo înţelegere în faţa judecătorilor, nici gând. Procesul abia începe şi va fi de durată, mai ales că fiecare a cerut custodia celor doi băieţi.
Scandalul durează din 2003
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană s-au cunoscut pe vremea când miliardarul deținea postul Realitatea TV, iar Adriana prezenta aici o emisiune tv. S-au căsătorit, pentru prima dată, în anul 2003, iar primul divorț a venit imediat, după luna de miere.
În ianuarie 2004, şi-au jurau din nou credinţă, pentru ca în luna mai să divorţeze. S-au căsătorit iar, în august 2005, dar la începutul lui 2007 a avut loc cel de-al treilea divorţ.
În mai 2009 s-au căsătorit iar, dar liniştea a durat doar trei ani. În vara lui 2012, s-au certat iar și au fost la un pas de divorț. S-au împăcat de Paște, în 2013, când Bahmu s-a întors acasă cu copiii.
Cel mai recent scandal datează de după Revelion: în inauarie 2015, Adriana a plecat din nou de acasă, decisă divorțeze.