Schimbare majoră pentru Mihai Mititescu, ex LaLa Band! Acum are parte de «Căldură mare» în Today

9 iulie 2014 16:54   Vedete
Ultima actualizare:

După ce a făcut parte din trupa LaLa Band şi a jucat în “Pariu cu viaţa”, Mihai Mititescu revine pe piaţa muzicală cu un nou proiect. Piesa de debut se numeşte “Căldură mare”, iar el şi colegul lui Sorin Toma au lucrat la ea cu echipa de la DeMoga.

Mihai Mititescu are experienţă în lumea muzicală şi după despărţirea de LaLa Band a mai făcut parte şi din alte proiecte muzicale. Acum cântă împreună cu Sorin Toma (Bobo, ex Acces) în TODAY iar prima lor piesă a fost compusă de Liviu Teodorescu, Robert Toma, Yogi şi Cristi Onuţ, adică echipa de la DeMoga Music. Piesa se vrea a fi una catchy, fresh, de vară, care să te facă să te gândeşti la mare, soare şi fete goale. “Am lucrat din nou cu Liviu Teodorescu, fostul meu coleg din LaLa Band şi a ieşit o piesă de vară, care va avea lipici la ascultători”, a povestit Mihai Mititescu. “La versuri au contribuit Robert Toma şi Livu Teodorescu, iar ce a ieşit veţi auzi numai ascultând piesă. Noi avem încredere în această melodie că va fi ascultată toată vara”, a completat şi Sorin. “Deşi suntem de puţin timp în această formulă, credem că avem forţă să pătrundem în lumea muzicală”, ne-au spus cei doi. “Piesa “Căldură mare” a fost compusă de profesioniştii din echipa DeMoga music şi acesta este un atu în plus pentru noi”, au mai spus Mihai şi Bob. Cei doi colaborează pe partea de coregrafie cu Dana Matei de la “Dansez pentru tine” dar şi cu Alex Caliman fost chitarist al Innei şi al lui Dan Balan.

Mai multe