Și-a bătut Silviu Prigoană copilul? Bahmu vrea un ordin judecătoresc de protecţie VIDEO EXCLUSIV

9 aprilie 2015 0:00   Vedete
Ultima actualizare:

Războiul celebru, deja, dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, pare că nu îşi găseşte prea curând, finalul. Bahmu se luptă cu orice preţ, în instanţă, să obţină un ordin judecătoresc de protecţie împotriva omului de afaceri.

Adriana este supărată foarte tare pe Silviu Prigoană, pentru că acesta i-ar fi aplicat o corecţie dură, unuia dintre copii, chiar în faţa clasei. Incidentul este confirmat atât de Liceul Teoretic Naţional, cât şi de anchetă de la Protecţia Copilului. Potrivit acestor două instituții domnul Prigoană Silviu s-a deplasat la Liceul Teoretic Naţional, fiind anunțat de învăţătoare, asupra faptului că minorul Maximus e neastâmpărat. Ajuns la școala, părintele i-a aplicat trei palme şi o urecheală şi i-a spus copilului că dacă mai plânge, îl mai bate o dată.

"Bineînţeles că i-a aplicat corecţii şi când eram împreună şi bineînţeles că asta e motivul pentru care am decis să plec de acasă, împreună cu copiii şi să terminăm toată povestea. Într-o ţară civilizată, până acum, un astfel de specimen era arestat. Sau cel puţin era sancţionat legal. Aici nu se întâmplă nimic. Eu mă chinui de 3 luni de zile să stabilesc adevărul", a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru Click! de la Prima Tv. Adevărul, însă, pare să fie undeva, la mijloc. Silviu Prigoană a pus pe masă probelor anumite înregistrări ale unor convorbiri telefonice între Adriana Bahmuţeanu şi mama acesteia, care ar putea răsturna situaţia. Vedetă tv, însă, susţine că aceste înregistrări ar fi trucate. "Vine cu nişte înregistrări trucate, mă acuză că-mi abuzez copiii, dar nu se gândeşte la faptul că Maximus, poate că nu mai vrea să meargă la şcoală, pentru că tatăl lui se duce acolo în fiecare zi şi copilul plânge, când vine acasă şi îmi spune că îi e frică să meargă la şcoală, pentru că acolo îl bate taică-sau. Există chiar şi o expertiză făcută de specialişti, în care se menţionează că pe acele înregistrări, au fost aduse modificări, atât de sunet, cât şi suprapunerea discuţiilor."

Cu toate acestea, Silviu Prigoană pare că s-a obişnuit cu acuzaţiile aduse de soţia lui. Are o atitudine detaşată şi contrazice toate declaraţiile Adrianei. "Nu pot să comentez nişte inepţii. Adică eu nu am deranjat o cu nimic..nu am căutat o. S-a demonstrat în prima instanţa că nu a fost niciun fel de violenţă, Ea spune că a fost un eveniment în noiembrie, cu toate astea în decembrie mi-a dat voie să stau 7 zile cu copiii singur la munte", a spus Silviu Prigoană

Mai multe