Sore a slăbit 14 kilograme, dar nu este mulțumită
Sore (26 de ani) a devenit mămică în urmă cu două luni, când a adus-o pe lume pe micuța Erin, lumina ochilor ei. Deși s-a întors deja pe scenă, artistei îi este foarte greu să se despartă chiar și pentru câteva clipe de comoara ei.
Solista este o mamă fericită. Fetița ei doarme chiar și șapte ore pe noapte, așa încât Sore se poate odihni liniștită. Mai mult, artista este o norocoasă, căci deja a slăbit 14 kilograme, după cum le-a mărturisit celor de la Focus Magazin, emisiunea mondenă de la Prima TV, difuzată de luni până joi, începând cu ora 23:34.
"Copilul e cuminte, ascultător, zâmbitor. Fetița mea e foarte drăguţă şi amabilă cu mama, o lasă să doarmă, dar ziua este foarte activă, vrea să ţină capul, să vorbească să cânte, e agitaţie mare. E pasionată de muzică şi reacţionează foarte bine la muzică, indiferent că-i cânt eu sau aude la televizor", a declarat, mândră, Sore.
Mai mult, un ajutor extrem de prețios îl are și în persoana iubitului său, cu care nu se grăbește să se mărite, chiar dacă a cerut-o acum ceva timp. Avocatul schimbă scutece cot la cot cu ea și se ocupă cum nu se poate mai bine de micuța lor.
Deși a dat jos 14 kilograme, Sore muncește din greu pentru a mai topi încă patru. "Mai am de dat jos 4 kilograme şi sunt aşa cum eram acum 12 luni. 18 kilograme e mult, dar nu ştiu dacă s-au văzut atât de mult, că am ştiut să le ascund, dar acum mă simt bine, mă bucur, au trecut două luni şi iată că am avut un organism prietenos", a mai adăugat cântăreața.