Talisman bate toată ţara într-un turneu caritabil

5 august 2014 15:04   Vedete
Ultima actualizare:

Începând din acest weekend şi până în toamnă, trupa Talisman are programat săptămânal câte un concert. Truneul este unul caritabil, toţi banii adunaţi mergând către un copil de un an şi jumătate cu probleme de sănătate.

În fiecare weekend, până la toamnă, Alin Oprea, fondatorul trupei Talisman, cântă gratis. El a iniţiat turneul „Îngeri pentru Îngeri”, al cărui scop este strângerea de fonduri pentru un băieţel. „Fundaţia Mereu Aproape ne-a adus în atenţie cazul unui copil născut cu grave probleme de sănătate. Probleme rezolvabile, însă e nevoie de 20.000 – 30.000 de euro pentru asta. Sperăm să strângem suma până în toamnă, când are programată o operaţie în SUA. Am mai făcut un astfel de turneu în 2010, numai că atunci ajutam un copil din fiecare oraş în care cântam”, a declarat Alin Oprea.

Astfel, luna aceasta va cânta la Cluj (8-10 august, pe platoul Sălii Sporturilor), la Târgu Mureş (15-17 august), la Oradea (22-24 august) şi la Drobeta Turnu Severin (29-31 august). În septembrie urmează Băile Herculane, Focşani, Galaţi şi Suceava, în octombrie Braşov, Mangalia, Brăila şi Buzău, iar în noiembrie Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Târgu Frumos şi Târgu Neamţ.

Spectacolele ţin trei zile, trupa Talisman va cânta în fiecare sâmbătă, iar alături de ea vor mai urca pe scenă Alb & Negru, Corina, Morris, Alessia, Shift, Lorenna şi mulţi alţii. „Concertele sunt gratuite, însă noi vom aduna banii de la comercianţii care vor fi acolo, din vânzarea CD-urilor etc.”, mai spune Alin.

Mai multe