Tatăl Iuliei Vântur: «Salman e o partidă bună». Tatăl lui Khan nu o place așa tare pe Iulia

14 iulie 2016 0:08   Vedete
Ultima actualizare:

Relația Iuliei Vântur cu Salman Khan pare a fi o telenovelă fără sfârșit. Tatăl prezentatoarei de la "Ferma Vedetelor" a dat din casă, deși fiica sa face tot posibilul să stea cât mai în umbră și să nu facă mare tam-tam pe seama relației cu starul de la Bollywood.

Într-un material difuzat la "Focus Magazin", emisiunea mondenă de la Prima Tv, tatăl Iuliei a dat de înţeles că starul bollywoodian ar fi o partidă bună. "Salman Khan este o persoană care are un nume, nu e de neglijat, la urma urmei...", a declarat tatăl Iuliei. 

Dacă nu acum mult timp, Iulia Vântur lăsa loc de interpretări când era întrebată de căsătorie, iată că tatăl ei a fost ceva mai prompt şi a mărturisit că fiica lui nu l-a consultat în această privinţă: "Este majoră. Este decizia ei. Ce, eu m-am consultat cu tata când m-am însurat? Fiecare îşi face drumul lui în viaţă. Problema este ca ei să se înţeleagă. Dacă ei se înţeleg şi vor lua o decizie, e decizia lor, mi se pare corect. Eu nu m-am băgat în viaţa nimănui şi nu mă bag . Ăsta este felul meu de a fi", a mai spus tatăl vedetei.

Chiar dacă Iulia este nedespărţită de Salman Khan, tatăl ei a dezvăluit faptul că are o relaţie destul de distantă cu actorul: "Eu am 60 de ani. Dacă nu ştiu engleză, ce să vorbesc? Ne întâlnim ca să ne uităm unul la altul?"

Tatăl lui Salman a spus că Iulia e doar o prietenă de-a fiului

Salim Khan a precizat faptul că nici Iulia şi nicio altă actriţă celebră cu care s-a iubit fiul lui, nu au reuşit să îl facă pe Salman să renunţe la burlăcie. În 2013, Salim Khan spunea că nici nu se pune problema ca fiul lui să se însoare: "Nu este nimic serios. Fata despre care vorbiţi este doar o prietenă!"

Mai multe