Va spune «Da»? Ce părere are Dorian Popa despre căsătorie
Dorian Popa (27 de ani) are o iubită sexy și împreună formează un cuplu frumos, dar după doi ani de relație, parcă mai toată lumea se așteaptă ca cei doi să își unească destinele. Cu toate acestea, chiar dacă împarte și locuința și bussines-ul cu haine cu Claudia Iosif, cei doi nu par a fi foarte hotărâți să facă marele pas.
Pe vremea când făcea parte din trupa LaLa Band era idolul puştoaicelor, dar acum Dorian Popa se vrea matur. Chiar dacă a avut iubite celebre, Dorian şi-a găsit, se pare, naşul, în persoana frumoasei Claudia, care l-a cuminţit. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste de doi ani de zile, locuiesc împreună şi sunt şi parteneri în afaceri. Mândru nevoie mare de relaţia lui cu apetisanta brunetă, Dorian se consideră cocoşul în casă.
Iată când se va căsători Dorian Popa
„Cred că sunt un bărbat matur pentru că muncesc foarte mult, reuşesc să aduc un ban în relaţia pe care o am, reuşesc să întreţin casa. Însă nu vreau să spun că sunt sută la sută matur pentru că sunt artist şi copilul din mine trebuie să existe acolo pentru că altfel cred că nu aş mai fi aşa amuzant”, ne-a declarat el. Chiar dacă relaţia cu Claudia Iosif merge ca unsă, Dorian mai amână însurătoarea: „Mă însor în patru ani!”, a mai zis artistul.
Pana una alta, afacerea cu haine le merge de minune. Mai ales de când Dorian şi Claudia apar pe la evenimente îmbrăcaţi numai de la firma lor. Dar lor li se pare normal: „Ar fi culmea să avem un magazin de haine și să ne îmbrăcăm din altă parte. Merge foarte ok. Este o afacere care pe noi ne satisface pentru că o facem cu drag și din suflet. Nu este o afacere din care să te îmbogățești peste noapte, dar în același timp e o afacere care te ajută și aduce un venit considerabil”.
Cât despre femeile din viaţa lui Dorian vă reamintim că pentru Alexandra Stan, el a fost primul iubit. Frumoasa blondă avea 16 ani când s-a amorezat de Dorian. Ea a povestit pentru Click! că artistul era foarte romantic, însă avea şi un defect: îi plăceau mai multe fete deodată. Cea care i-a sucit minţile înainte de relaţia cu Claudia a fost Ezy, cu care artistul s-a iubit tip de un an de zile. După despărţire, cei doi au rămas amici. Tot în perioada în care avea o relaţie cu Ezy, circula zvonul că Dorian ar fi avut o idilă cu colega lui din trupa Lala Band, Alina Eremia. Aceasta a negat totul spunând că au fost doar prieteni. În timp ce se zvonea că se iubea cu Alina, Dorian se iubea pe ascuns cu o altă blondă focoasă, Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu.