115 milioane de dolari pentru bijuteriile lui Elizabeth Taylor
Printre vedetele valoroasei colecţii s-au numărat un colier cu diamante, rubine şi perle, care s-a vândut cu 11,8 milioane de dolari, şi un inel cu diamant, care a fost cumpărat cu peste 8,8 milioane de dolari. Elizabeth Taylor a primit inelul cu diamant de 33,19 carate de la actorul Richard Burton, cu care a fost măritată de două ori. Inelul era estimat la un preţ cuprins între 2,5 şi 3,5 milioane de dolari.
Perla „La Peregrina", montată pe colierul de rubine, diamante şi perle, era estimată la un preţ cuprins între 2 şi 3 milioane de dolari. Perla a fost descoperită în secolul al XVI-lea de un sclav african pe coasta insulei Santa Margarita, în Golful Panama. Perla a fost purtată, pe rând, de mai multe regine ale Spaniei şi Austriei. Velasquez a pictat „La Peregrina" în mai multe tablouri. Actorul Richard Burton a cumpărat-o cu 37.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii, în 1969.
La licitaţie s-au mai vândut coliere, cercei, inele şi alte pietre preţioase, toate aparţinând actriţei Elizabeth Taylor. În luna februarie, casa Christie's urmează să scoată la licitaţie, în Londra, colecţia de tablouri a actriţei.