30 de ani de Pretty Woman – secrete din culise – Richard Gere şi Julia Roberts nu trebuiau să joace în film
În 1990 se lansa filmul iconic, ce avea să facă înconjurul lumii cu succesul său, dar nu mulți știu ce secrete se ascundeau în spatele camerelor de filmat.
Înainte ca regizorul Garry Marshall să lanseze Pretty Woman, acestuia i-a căzut în mână un scenariu despre prostituție, pe care l-a transformat în ceva ce avea să devină unul dintre cele mai memorabile filme romantice ale tuturor timpurilor. Dar care, în egală măsură, avea să o transforme pe Julia Roberts în superstar. „Richard Gere știa că Julia este o stea în devenire“, povestește pentru revista People Kathleen Marshall, fiica celebrului regizor. Și cu toate acestea, cuplul avea toate șansele să nu existe pe marile ecrane deoarece Gere a tot refuzat rolul specialistului în finanțe, Edward.